Rezoluţie a ONU împotriva armelor nucleare
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat joi, în unanimitate, sub preşedinţia liderului american Barack Obama, o rezoluţie care îndeamnă la instaurarea unei lumi fără arme nucleare. Rezoluţia 1.887, adoptată la propunerea SUA, îndeamnă statele semnatare ale Tratatului de Neproliferare să îşi respecte obligaţiile, cerând solidaritate din partea altor ţări. Rezoluţia le cere tuturor statelor să negocieze în vederea reducerii arsenalelor nucleare şi elaborării unui Tratat de dezarmare general şi complet sub strict control internaţional.