Rezultate bune pentru un proiect încheiat

Data: 31 Mai 2013

Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin-Ortodoxă (IOCC România) şi Federaţia Filantropia au organizat ieri, 31 mai, conferinţa de încheiere a proiectului „Împreună pentru servicii sociale mai bune - Construirea capacităţii organizaţionale a unei reţele naţionale de ONG-uri creştine“, desfăşurată la Palatul Patriarhiei. Proiectul a fost implementat la 1 septembrie 2010, în parteneriat cu Patriarhia Română, şi a inclus obiective precum îmbunătăţirea competenţelor manageriale şi de colaborare ale angajaţilor celor 18 ONG-uri membre ale federaţiei, elaborarea strategiei de dezvoltare organizaţională a federaţiei şi îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare şi colaborare în reţea. Scopul proiectului a fost sprijinirea Federaţiei Filantropia pentru ca aceasta să-şi dezvolte capacitatea instituţională de a realiza activităţi sociale, de a atrage fonduri şi de a deveni un actor relevant în dezvoltarea politicilor de incluziune socială. „Organizaţiile Federaţiei Filantropia şi eparhiile din care acestea provin au învăţat să colaboreze mai bine şi cred că acest lucru e un început pentru o mai puternică cooperare la nivelul eparhiilor“, ne-a declarat Radu Neumann, consilier patriarhal, coordonator în cadrul Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române. Rezultatele în urma celor trei ani de colaborare sunt: 141 de persoane instruite, 15 formatori, 13 certificaţi, două întreprinderi de economie socială care s-au dezvoltat în perioada proiectului, 9 organizaţii noi atrase în Federaţia Filantropia. „Am ales Federaţia Filantropia pentru acest proiect, deoarece aceasta era o organizaţie tânără, dar cu aceeaşi misiune ca a organizaţiei pe care o conduc, IOCC România, avem ţeluri comune şi pentru că, noi având o experienţă de 13 ani, am vrut să o transferăm către această federaţie“, ne-a spus Corina Mararu, director naţional IOCC România. (Ştefan Sfarghie)