Rezultatele evaluărilor vor fi centralizate
Ministrul educaţiei, Pavel Năstase, a declarat că le va cere inspectorilor şcolari judeţeni, pentru prima dată, să centralizeze rezultatele evaluărilor naţionale de la clasele a II‑a, a IV‑a şi a VI‑a. Ministrul a spus, pentru Mediafax, că aceste evaluări nu sunt examene care să nască un soi de concurenţă între elevi. „Rezultatul acestor evaluări nu a fost niciodată centralizat la nivel naţional, să vedem exact care este situaţia”, a declarat Năstase. Este al patrulea an consecutiv în care elevii susţin aceste evaluări. Rezultatele nu se trec în catalog, dar vor fi evaluate la nivelul fiecărei şcoli. Ordinul pentru calendarul evaluărilor a fost publicat în „Monitorul Oficial” pe 7 septembrie 2016.