Roadele unui dialog onest între Religie şi Ştiinţe

În universităţi importante din Europa şi din ţara noastră există astăzi o preocupare constantă pentru promovarea dialogului interdisciplinar. La 21 ianuarie 2011, Fundaţia John Templeton din SUA a aprobat un proiect care vizează dialogul dintre Teologie, Filosofie şi Ştiinţă care va avea 1000 de beneficiari în următorii doi ani. Proiectul este expresia colaborării din ultimii ani dintre Patriarhia Română şi universităţile din Iaşi şi Bucureşti şi va avea în atenţie profesori de religie şi alte discipline din învăţământul preuniversitar, preoţi, studenţi şi masteranzi. În acest context, lansăm o nouă rubrică săptămânală în cadrul căreia vă veţi întâlni cu teologi, filosofi şi oameni de ştiinţă care vor exprima puncte de legătură ce pot contura posibile deschideri între diverse arii de cunoaştere, dintr-o perspectivă ortodoxă. Vă prezentăm un interviu cu părintele profesor Gheorghe Popa, coordonatorul naţional al programului, despre condiţiile unui dialog interdisciplinar corect, despre riscurile acestui dialog, dar şi despre beneficiile sale.

Părinte profesor, în primul rând, care este rolul teologiei în învăţământul universitar, ce contribuţii poate avea teologia în spaţiul universitar românesc? În contextul actual al unei Europe reunificate, Teologia trebuie să-şi asume din nou, în spaţiul universitar, rolul şi vocaţia sa edificatoare. Este ştiut faptul că atât în perioada medievală, cât şi în epoca modernă, universităţile europene s-au întemeiat în jurul facultăţilor de Teologie, Drept, Filosofie şi Litere. În acelaşi timp, valorile promovate de aceste facultăţi au fost şi trebuie să fie şi astăzi valorile iudeo-creştine şi greco-latine, care au dat naştere civilizaţiei europene. Evident că aceste valori sunt astăzi secularizate şi separate de spaţiul teologic şi eclesial, însă orientarea actuală a mediului universitar european spre cercetări interdisciplinare este un bun prilej pentru facultăţile de Teologie de a-şi redefini identitatea şi misiunea lor. Teologii ar putea fi încurajaţi, în acest sens, de convingerea lui Jacques Delors care, încă din 1992, în orientarea dată Comisiei Europene, spunea: "Nu se va reuşi unificarea Europei numai cu abilitate juridică sau cu pricepere economică. (...) Dacă în următorii zece ani nu vom reuşi să dăm un suflet, o spiritualitate, o semnificaţie Europei, am pierdut partida". Care sunt condiţiile unui dialog interdisciplinar corect şi care sunt ecourile în universitatea ieşeană şi la nivel naţional? Cum receptează colegii din domeniul filosofiei sau din cel al ştiinţei dezvoltarea unui astfel de dialog? Există astăzi, în cele mai importante universităţi din România, o preocupare constantă pentru promovarea dialogului interdisciplinar, în general, a dialogului dintre teologie, filosofie şi ştiinţă, în special. De fapt, dialogul interdisciplinar reprezintă astăzi o exigenţă academică la toate nivelurile educaţionale, deşi conceptul de "interdisciplinaritate", dar şi cel de "transdisciplinaritate" pe care-l folosesc unii cercetători nu sunt definite într-un mod destul de clar. După unii cercetători, aceste concepte reiau, de fapt, ideea de "universitas scientiarum" constitutivă universităţilor tradiţionale, după alţii, promovarea acestor concepte nu reprezintă un progres epistemologic, ci mai curând un simptom patologic, o reacţie secundară la fragmentarea tot mai accentuată a spaţiului mental contemporan. Condiţiile unui dialog interdisciplinar corect În ce măsură spaţiul universitar, în general, şi cel universitar românesc, în special, trebuie să aibă în atenţie dialogul interdisciplinar astăzi? Există preocupări privind acest dialog, există emisiuni, cărţi care să abordeze această chestiune? De ce ar fi relevant acest dialog în spaţiul universitar românesc? Condiţiile unui dialog interdisciplinar între teologie, filosofie şi ştiinţe ar trebui să fie stabilite în funcţie de un criteriu precis, şi anume: fiecare din cele trei domenii ale cunoaşterii are o identitate specifică, dar, în acelaşi timp, are şi o responsabilitate comună care priveşte apărarea şi slujirea demnităţii umane. Un ilustru profesor german, încă din secolul trecut, atrăgea atenţia că separarea domeniilor cunoaşterii şi accentuarea unilaterală a unui singur domeniu de cercetare conduc, în timp, la grave deformări spirituale, întrucât orizontul ideilor devine mai sărac, imaginaţia îşi pierde culorile, sufletul, sensibilitatea, iar omul, cucerit de iluzia unei cunoaşteri sigure, rămâne singur şi părăsit de muze şi de har. Revenind la condiţiile dialogului interdisciplinar dintre teologie, filosofie şi ştiinţe, în spaţiul nostru universitar, consider că prima condiţie îi vizează pe teologi. Ei ar trebui să evalueze în mod obiectiv calea parcursă de discursul teologic şi să arate filosofilor şi oamenilor de ştiinţă cauzele pentru care Dumnezeu a fost "exilat" din existenţa omului modern. Evident că la această situaţie s-a ajuns şi printr-un anumit mod de a face teologie în spaţiul european. A doua condiţie îi priveşte pe filosofi şi pe oamenii de ştiinţă care ar trebui să aplice, în abordarea problemelor teologice, aceeaşi rigoare intelectuală şi aceeaşi grijă pentru informaţie şi obiectivitate pe care le aplică în cercetările proprii. Cu alte cuvinte, ei ar trebui să renunţe la o înţelegere naivă a problemelor teologice. "Parabola Grădinarului care nu există" Având în vedere experienţa activităţilor de cercetare interdisciplinară de la Iaşi şi a celor care s-au desfăşurat în ţară, care sunt roadele, beneficiile, dar şi riscurile, dacă există, ale dialogului dintre teologie, filosofie şi ştiinţă? În spaţiul universitar actual, atât în cel românesc, cât şi în cel european, există şi rezerve faţă de dialogul dintre teologie, filosofie şi ştiinţe, iar cei care-l promovează sunt acuzaţi de "sincretism", întrucât încearcă să stabilească puncte de legătură între niveluri de cunoaştere total diferite. Asemenea rezerve întâlnim nu doar printre filosofi sau oameni de ştiinţă, ci şi printre teologi. Cu toate aceste rezerve, dialogul există astăzi, şi el s-a instituţionalizat în universităţile comprehensive din Europa, iar la noi, în universităţile din Iaşi şi Bucureşti, prin crearea unor centre de cercetări interdisciplinare în religie, filosofie şi ştiinţe. Evident că în cadrul unor asemenea preocupări există şi riscuri, iar unul dintre ele este "sincretismul" de care am amintit. Dincolo de aceste riscuri, care pot fi totuşi evitate dacă sunt conştientizate, sunt convins că vor exista roade şi mari bucurii ale rodirii. Aş putea exemplifica acest lucru cu o parabolă, numită "Parabola Grădinarului care nu există". Doi exploratori ajung într-o poiană din pădurea virgină. Văzând frumuseţile acestei poieni, strigă: Trebuie să fie un grădinar care munceşte acest colţ de pământ! Celălalt nu este de aceeaşi părere. Pentru ca opiniile lor contradictorii să nu degenereze în agresivitate, ei şi-au instalat corturile acolo şi s-au hotărât să aştepte. Cu toată aşteptarea lor, Grădinarul nu a apărut. Totuşi, primul explorator a părăsit în cele din urmă ţinutul, statornic în credinţa sa: Există un grădinar, dar, fără îndoială, el este nevăzut. Transpunând parabola aceasta pe plan spiritual, am putea asemăna grădina cu orizontul cunoaşterii umane. În acest caz, primul explorator ar fi teologul care, exprimându-şi uimirea în faţa frumuseţilor lumii, ar exclama: Există cu siguranţă un Grădinar! Al doilea explorator ar fi, în grădina cunoaşterii, omul de ştiinţă, care se preocupă permanent de observarea tuturor părţilor grădinii, împărţind-o în mai multe zone şi aşezând - intenţionat sau nu - între paranteze problema existenţei Grădinarului, a Logosului creator. Cei doi exploratori pot totuşi să locuiască împreună fără a intra într-un conflict, pentru că amândoi se află în aceeaşi situaţie existenţială: în mijlocul grădinii terestre, ei strigă: Mai este cineva aici? Există un sens şi o semnificaţie ultimă a grădinii? Conştienţi de această situaţie umană fundamentală, care le este comună, ei vor fi obligaţi să facă o legătură constantă între obiectivitatea ştiinţifică şi subiectivitatea lor existenţială, iar acest lucru ar constitui un câştig pentru amândoi. Teologul n-ar încerca să-şi impună fanatic răspunsurile sale, iar omul de ştiinţă şi-ar da seama că o specializare neancorată într-o viziune de ansamblu asupra cunoaşterii reprezintă un pericol chiar pentru ştiinţă, deoarece aceasta devine o ştiinţă formală, stăpânită de mania experimentelor, cu o finalitate care scapă cercetătorilor înşişi. Noi atingem aici problema bine cunoscută de la Einstein încoace a responsabilităţii etice şi a onestităţii intelectuale a omului de ştiinţă, dar şi a teologului. Noi credem că există o etică intrinsecă a cercetării interdisciplinare, o etică la care se ajunge printr-o meditaţie împreună la situaţia antinomică în care se află omul în lume şi la sensul ultim al existenţei sale. O anumită asceză a cercetătorului, chemat să trăiască permanenta incertitudine a căutării adevărului, merită să fie cultivată în comunitatea academică. Ea ar permite o estompare a dorinţelor de putere şi a visurilor de dominare care cutreieră în adânc societatea modernă; de asemenea, o etică a respectului faţă de "corola de minuni a lumii", pretutindeni prezentă în univers, dar mai ales în însăşi persoana umană, reprezintă o exigenţă atât pentru teolog, cât şi pentru omul de ştiinţă. Când a luat naştere acest proiect interdisciplinar pe care îl coordonaţi la nivel naţional şi în ce constă? Plecând de la experienţa rodnică a dialogului interdisciplinar dobândită pe parcursul mai multor ani în Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi de la ecoul pozitiv pe care dialogul l-a avut în conştiinţa studenţilor şi profesorilor din învăţământul preuniversitar, centrul nostru de cercetări interdisciplinare în religie, filosofie şi ştiinţe, în parteneriat cu centrul similar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Universitatea Bucureşti şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, a depus un proiect de cursuri interdisciplinare privind dialogul actual dintre ştiinţă, religie şi filosofie, care a şi fost aprobat de John Templeton Foundation în data de 21 ianuarie 2011. Cursul se va desfăşura în cele două centre universitare, Iaşi şi Bucureşti, şi va include cursuri de lungă durată pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, cursuri de scurtă durată pentru preoţii care sunt interesaţi de această activitate şi şcoli de vară la care vor participa şi alte persoane interesate de dialogul dintre religie, filosofie şi ştiinţe. Din echipa de implementare a acestui proiect fac parte profesori cunoscuţi în mediul universitar românesc pentru preocupări în acest domeniu: prof. dr. Ştefan Afloroae, Facultatea de Filosofie din Iaşi; prof. dr. Adrian Lemeni, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti; asist. dr. diac. Sorin Mihalache, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, şi subsemnatul. La cursuri vor participa şi alţi profesori din cele trei domenii de cercetare din universităţile Iaşi şi Bucureşti. Proiectul mizează pe cooperarea excelentă între Patriarhia Română şi universităţile de stat din România, unde activează facultăţile de teologie ortodoxă. În ultimii ani, alături de sprijinul important arătat proiectelor finanţate de Fundaţia Templeton, Biserica Ortodoxă Română a desfăşurat, împreună cu universităţile din România, proiecte comune privind dialogul dintre teologie şi ştiinţă. În acest sens, menţionăm desfăşurarea, începând cu anul 2007, a Simpozionului Naţional privind dialogul dintre teologie, filosofie şi ştiinţă, care a adunat un număr important de profesori din spaţiul universitar românesc, dar şi editarea, în colaborare cu Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, a publicaţiei "Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science". Având în atenţie educaţia şi formarea continuă a profesorilor din învăţământul preuniversitar, credem că proiectul reprezintă un demers potrivit pentru o receptare mai corectă a raportului dintre religie şi ştiinţă în cadrul programelor şcolare din învăţământul liceal şi pentru diversificarea ofertei de pregătire continuă, pentru studenţi, preoţi şi profesori, în cadrul şcolilor de vară şi al cursurilor de scurtă durată. În acelaşi timp, prin colaborarea directă dintre Patriarhia Română, Universitatea Bucureşti şi Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi prin autorizarea cursurilor şi programelor de formare de către instituţiile din domeniul educaţional şi bisericesc, proiectul poate contribui la o credibilizare mai accentuată a dialogului dintre teologie şi ştiinţă în spaţiul academic şi eclesial românesc. Familiarizarea cu perspectivele complementare şi dezvoltarea unei gândiri critice a profesorilor De ce este important ca profesorii din învăţământul preuniversitar să frecventeze programele oferite de acest proiect? Ce oferă el în materie de competenţe şi cum se pot fructifica experienţele dobândite la cursul interdisciplinar în planul educaţional sau în activitatea de formare pe care profesorii de liceu o au la şcoală, în activităţile din curriculă sau extracurriculare. Prezenţa religiei în şcoală aduce cu sine numeroase situaţii în care profesorul (de religie, de filosofie sau de ştiinţele naturii) trebuie să pună în acord anumite afirmaţii făcute în cadrul orei cu altele făcute în cadrul altor ore (este cazul conceptelor cum ar fi materie, energie, adevăr, limbaj, relaţie, cunoaştere, dovadă, teorie). Unele dintre cunoştinţele predate în cadrul anumitor discipline se situează în contradicţie cu altele ce provin din cuprinsul altor discipline încât este binevenită o familiarizare cu perspectivele complementare şi dezvoltarea unei gândiri critice, care să poată sesiza nuanţele şi să facă distinţii conceptuale şi metodologice. Ne vom îngriji ca pe întreaga durată a proiectului deschiderea acestor domenii să fie făcută deodată cu asumţiile de rigoare şi onestitate, specifice spaţiului academic, pentru a asigura calitatea dialogului, a actului educaţional şi a experienţei de formare. Persoanele ce urmează să facă prezentările au o preocupare constantă şi o importantă experienţă în câmpul dialogului Religie - Filosofie - Ştiinţă; au experienţă de predare a unor cursuri interdisciplinare în ultimii ani către grupuri-ţintă cu pregătire similară. Ştim că şi preoţii sunt în atenţia acestui program. Ei ce beneficii ar putea să aibă de pe urma proiectului, cum le-ar putea folosi formarea interdisciplinară în activitatea lor pastoral-misionară? Credem că preoţii vor fi interesaţi de această abordare, întrucât desfăşoară activităţi pastorale în mediul urban, în rândul persoanelor educate. Un număr însemnat dintre acestea solicită o anumită reprezentare a raportului dintre credinţă şi ştiinţă, spiritualitate şi tehnică, religie şi postmodernitate. (Narcisa Balaban) Ce alte proiecte sau programe de formare mai include acest proiect r Cursuri de scurtă durată (600 de persoane în 2 ani, în Iaşi şi Bucureşti, preoţi şi profesori de teologie), şcoli de vară (câte 50 de locuri în Iaşi şi Bucureşti, în fiecare an, în 2 ani). r Cursuri de scurtă durată (câte 50 de locuri în Iaşi şi Bucureşti, în fiecare an, în 2 ani). r Manual de suport pentru profesorii din mediul liceal care doresc să abordeze tematica interdisciplinară în activităţile extracurriculare. Manualul va cuprinde 300 de pagini, cu tematica abordată interdisciplinar, bibliografie şi recomandări metodologice realizate de specialişti. r Suplimentul destinat dialogului dintre Religie, Filosofie şi Ştiinţă al săptămânalului "Lumina de Duminică"; o emisiune radiofonică săptămânală, cu durata de 30 de minute, la Radio Trinitas, şi o emisiune de televiziune la Trinitas TV, cu durata de 60 de minute. Carte de vizită Părintele Gheorghe Popa este profesor universitar de Morală creştină şi spiritualitate ortodoxă la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi prorector al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. În 1996 a predat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Lausanne, iar în 2002 la Facultatea de Teologie Protestantă, Universitatea "Marc Bloch", Strasbourg, Franţa. În 2006, a fost profesor invitat la Facultatea de Teologie a Universităţii Louvain-la-Neuve, Belgia. Este membru fondator al Academiei Germano-Române din Mainz, Forum Internaţional pentru Ştiinţe, Etică, Teologie, Literatură şi Artă (mai 2006) şi director al publicaţiei "Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science", editată de Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă, al cărui director a fost în perioada 2006-2009. Are o bogată activitate ştiinţifică cu studii, cărţi şi articole publicate în ţară şi în străinătate.