ROBOR pe 3 luni a scăzut la 5,56%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 5,56% pe an, de la 5,57% în şedinţa precedentă, conform datelor BNR. La începutul anului, ROBOR la trei luni era 6,21%, iar la 3 ianuarie 2023, de 7,56%. Indicele la şase luni, utilizat în calculul ratelor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a stagnat la 5,61% pe an, iar ROBOR la 12 luni a rămas la 5,65%. În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), acesta este de 5,86% pe an. (C. Z.)