Rochia reginei Maria şi alte costume de epocă, la MNIR
O expoziţie intitulată „Eleganţă bucureşteană“, dedicată evoluţiei tendinţei în vestimentaţia Bucureştilor de-a lungul ultimilor 150 de ani, a fost deschisă ieri la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Publicul va putea admira colecţia de costume a Adinei Nanu, precum şi piese din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României. Cu această ocazie, muzeul va expune şi frumoasa rochie purtată de regina Maria, în 1896, la petrecerea ce a urmat încoronării ţarului Nicolae al II-lea. Expoziţia consacrată în totalitate costumului de damă şi bărbătesc urmăreşte evoluţia modului în care se îmbrăcau bucureştenii, prin prezentarea a peste 60 de ţinute. Vizitatorul are ocazia să călătorească în timp, descoperind farmecul vremurilor de altădată (crinolinele), cât şi al celor mai recente (jeans). Intervalul de timp pe care îl va marca expoziţia - ca perioadă istorică - este cuprins între 1850 şi 2000.
Perioadele vor fi înfăţişate prin două-trei ţinute-simbol, însoţite de piese de mobilier, pentru a crea atmosfera timpului respectiv. Pe lângă toate piesele vestimentare, vor mai putea fi văzute diverse accesorii - pantofi, pălării, truse de perii, genţi, mănuşi şi dantelării. Publicul are ocazia să se familiarizeze cu timpurile trecute şi prin fotografiile ce vor fi prezentate în centrul holului. Urmărind cum s-a schimbat de-a lungul timpului vestimentaţia, expoziţia „Eleganţă bucureşteană“ pare să indice faptele petrecute pe plan local, însă tema expoziţiei nu se limitează la societatea românească. Uneori, trenduri ce au marcat moda la nivel internaţional nu au avut un răspuns ferm din partea comunităţii româneşti, iar în aceste situaţii au fost prezentate mai întâi trendurile generale, ca apoi să se poată surprinde cum au influenţat scena românească, după cum arată MNIR.