Romani 3, 19-26
Fraților, știm că cele câte zice legea, le spune celor care sunt sub lege, ca orice gură să fie închisă și ca toată lumea să fie vinovată înaintea lui Dumnezeu. Pentru că din faptele Legii niciun om nu se va îndrepta înaintea Lui, căci prin Lege vine cunoștința păcatului. Dar acum, în afară de Lege, s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu, fiind mărturisită de Lege și de proroci. Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credința în Iisus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred, căci nu este deosebire. Fiindcă toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu; îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus, pe Care Dumnezeu L-a rânduit (jertfă de) ispășire, prin credința în sângele Lui, ca să-Și arate dreptatea Sa, pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute, întru îngăduința lui Dumnezeu, ca să-Și arate dreptatea Sa, în vremea de acum, spre a fi El Însuși drept, și îndreptând pe cel ce trăiește din credința în Iisus.