Români distinși cu Premiul „Gligor Popi” pentru istorie
În Casa Românească din Uzdin, Serbia, doi autori români au primit, ieri, Premiul „Gligor Popi” pentru istorie. „Este pentru al nouălea an când ne arătăm recunoștința în acest mod față de niște personalități marcante ale culturii românești. La ediția din acest an premiul a fost atribuit istoricului Nicolae Danciu Petniceanu, memorialistului Victor Rusu, ambii din România, și publicistului Ioța Bulic, din Serbia”, a declarat pentru Agerpres scriitorul Vasile Barbu, care a și condus juriul. Potrivit acestuia, cei trei premianți „sunt oameni de condei consacrați, cu state vechi în descifrarea și interpretarea unor date și evenimente din istoria neamului românesc, lucrările lor fiind bine cotate în mediul academic românesc și sârbesc”.
Premiul „Gligor Popi” a fost instituit în memoria acestui istoric al minorității naționale românești din Serbia (prof. Gligor Popi - 1919-2008). El a fost profesor la diferite școli din Vârșeț și a lăsat în urmă lucrări capitale pentru cultura românească, după cum le caracterizează Vasile Barbu. Între acestea se numără „Românii din Banatul Sârbesc în perioada dintre cele două războaie mondiale” și „Relațiile iugoslavo-române 1918-1941”.
Decernarea acestui premiu a avut loc în prezența a peste 150 de iubitori de istorie și reprezintă „recunoștința celor de azi pentru contribuția lor adusă pentru conservarea valorilor cultural-spirituale, pentru cinstirea memoriei celor care au trudit ca neamul românesc să nu-și piardă originea”, a adăugat scriitorul Vasile Barbu.