Români ortodocşi din diaspora, în pelerinaj la mănăstirile moldave

Data: 11 Aprilie 2009

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Asociaţia Nepsis organizează un pelerinaj la aşezămintele monahale din nordul Moldovei şi Bucovinei. Excursia va avea loc în perioada 4-14 iulie 2009, iar cei care doresc să participe la acest pelerinaj trebuie să se înscrie până pe 10 mai. Participanţii se vor bucura timp de 11 zile de vizitarea cunoscutelor lăcaşuri şi de cunoaşterea atmosferei duhovniceşti din această zonă. Toţi care doresc sunt invitaţi ca prin acest pelerinaj să cunoască tradiţia mănăstirilor moldovene, frumuseţea slujbelor ortodoxe, comorile culturale şi liniştea satelor României. Grupul va fi însoţit de Preasfinţitul Marc, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. Asociaţia „Nepsis“, care îşi propune să sprijine copiii aflaţi în dificultate, desfăşoară diverse activităţi socio-filantropice şi toate sumele încasate din astfel de acţiuni merg direct la comunităţile locale. Organizatorii sunt voluntari, iar toate benficiile obţinute din acest pelerinaj se vor dona Asociaţiei „Axios“, care sprijină copiii din orfelinatele din România. Activităţile asociaţiei răspund diferitelor nevoi la nivel medical, social, educativ şi profesional. (C.B.)