România a absorbit 90% din fondurile SAPARD
▲ Din 2002 şi până în anul 2006 au fost contractate 4.457 de proiecte cu o valoare totală de 1,36 miliarde de euro ▲ Scopul principal a fost de a asigura crearea unor produse competitive şi de a se evita efectele negative ce ar fi putut apărea dacă România nu ar fi fost pregătită din punct de vedere economic, instituţional şi legislativ pentru aderare ▲
România a absorbit 90% din fondurile alocate prin Programul SAPARD, respectiv 1,34 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate joi de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). APDRP a plătit joi, 10 decembrie 2009, ultimele sume de bani aferente acestui program, în valoare de 10,38 milioane de euro. „Cu această ultimă tranşă de plată, Programul SAPARD se consideră a fi încheiat, iar România este una dintre puţinele ţări beneficiare de aceste fonduri, care a avut o absorbţie aproape integrală“, se arată în comunicatul APDRP. Începând cu lansarea programului în anul 2002 şi până în anul 2006 au fost contractate 4.457 de proiecte cu o valoare totală de 1,36 miliarde de euro. Programul SAPARD a beneficiat de o alocare financiară în perioada 2000-2006 de 1,52 miliarde de euro, sumă ce trebuia plătită efectiv până la sfârşitul anului curent. „Am dovedit tuturor că România este perfect capabilă să cheltuiască fondurile europene alocate, dar mai mult decât atât, Programul SAPARD a însemnat începutul modernizării agriculturii şi satului românesc. Nu a fost uşor, dar beneficiile pe care acest program le-a adus mediului rural românesc sunt incontestabile. SAPARD-ul este cu siguranţă un mare succes pentru România, dar şi pentru beneficiarii lui“, a declarat Mihai Gavril Vădan, directorul general APDRP. Diferenţa de 10% din sumele alocate prin acest program reprezintă valoarea neangajată prin proiecte sau rezilieri de contracte. Potrivit APDRP, rata de absorbţie la nivelul ţărilor nou intrate în UE pe acest program a fost în medie de 50%, Irlanda fiind singura ţară care a înregistrat o absorbţie peste cea a României. România va trebui să livreze pe piaţa europeană produse competitive Programul SAPARD (Special Pre-accesion Program for Agriculture and Rural Development - Programul Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală) a fost conceput pentru a sprijini eforturile de aderare la Uniunea Europeană a ţărilor candidate din Europa Centrală şi de Est şi pentru a pregăti participarea acestora la Politica Agricolă Comunitară. Scopul principal a fost de a asigura crearea unor produse competitive si de a se evita efectele negative ce ar fi putut apărea, dacă România nu ar fi fost pregătită din punct de vedere economic, instituţional şi legislativ pentru aderare. Uniunea Europeană a alocat ţării noastre, pentru acest program, 1,14 miliarde de euro, dar din această sumă, 75% reprezintă totalul fondurilor publice, restul de 25% fiind suportat de Guvernul României, mai precis 356 de milioane de euro. În afară de această alocare, proiectele care au necesitat cofinanţare privată au atras fonduri, din partea beneficiarilor, de peste 800 de milioane de euro. Potrivit APDRP, în aceste condiţii, prin Programul SAPARD s-au putut investi în mediul rural aproximativ 2,2 miliarde de euro.