România a solicitat reluarea comerţului cu carne de porc, în UE

Data: 20 Mai 2008

România a solicitat Comisiei Europene (CE) reluarea comerţului intracomunitar cu produse din carne de porc din unităţile care produc în lohn, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş. „Am solicitat realuarea exporturilor de produse din carne de porc, în prima fază, din unităţile care procesează carne importată din ţările UE. O decizie se va lua însă numai după misiunea CE de evaluare şi monitorizare, din vara acestui an, pentru că vor să vadă dacă se poate asigura trasabilitatea produselor“, a precizat Cioloş.

Ministrul român al Agriculturii a avut aceste discuţii cu noul comisar pe siguranţa alimentară, Androulla Vassiliou, în cadrul Consiliului pe agricultură şi pescuit, care se derulează în perioada 19-20 mai, la Bruxelles. „Discuţiile cu comisarul european au mai vizat controlul asupra pestei porcine şi vaccinarea împotriva acestei boli. Practic, exporturile nu pot fi reluate fără întreruperea vaccinării împotriva pestei, în fermele comerciale - decizie luată deja din cauza eficienţei scăzute a acestor vaccinuri -, dar şi fără controlul asupra bolii“, a mai spus Cioloş. Potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până în prezent sunt în jur de 70 de unităţi aprobate să efectueze exporturi de carne în UE. CE a acceptat recent solicitarea României de a stopa vaccinarea împotriva pestei în fermele de creştere a porcilor, din cauza unei eficienţe scăzute a vaccinurilor marker utilizate, urmând ca fondurile comunitare alocate pentru vaccinare să fie utilizate pentru întărirea măsurilor de biosecuritate în aceste ferme. Preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş, a declarat recent pentru Rompres, că, în termen de şase luni de la oprirea vacinării împotriva pestei sau dacă în acest interval de timp nu se vor mai înregistra focare de pestă, România ar putea fi declarată ţară indemnă de această boală şi ar putea relua exporturile de carne de porc şi produse din carne de porc, pe piaţa UE.