România ar putea înlocui Bulgaria în proiectul South Stream
Grupul rus Gazprom ar putea să înlocuiască Bulgaria cu România în cadrul proiectului gazoductului South Stream, informează un articol publicat de cotidianul economic rus "Kommersant", citat de RIA Novosti. Potrivit "Kommersant", directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a discutat cu ministrul român al Economiei, Adriean Videanu, despre posibila construire pe teritoriul României a unei magistrale de tranzit a gazelor în proiectul South Stream, precum şi despre crearea unui depozit subteran de gaze pe teritoriul României. Şeful gigantului rus a calificat dialogul avut cu partea română ca fiind unul "foarte deschis şi la obiect". Convorbirile legate de South Stream vor continua cu ocazia vizitei la Bucureşti a şefului Gazprom, Alexei Miller, preconizată pentru toamna acestui an. Modificarea viziunii Gazprom a venit după ce prim-ministrul bulgar, Boiko Borisov, a anunţat recent că ţara sa va renunţa la două proiecte energetice ruso-bulgare, conducta petrolieră Burgas-Alexandroupolis şi centrala nucleară de la Belene, proiecte care, în opinia premierului bulgar, sunt "neprofitabile".