România are un singur producător de rabarbură
Rabarbura nu este o plantă populară printre agricultorii români, unicul producător fiind din judeţul Mureş. Acesta deţine o cultură de şapte ari de teren cu plante din import şi alţi şapte ari de teren cu rabarbură autohtonă.
Mircea Munteanu este unicul producător de rabarbură în cultură organizată din România, înființată la Nadeş, în judeţul Mureş, în 2011. Este prima cultură de rabarbură cu plante tradiţionale, care până acum creşteau doar sporadic în satele din zona Sighişoarei. Munteanu povestește că s-a decis să cultive această plantă, pe care o cunoștea din copilărie, din curțile oamenilor, după ce a importat rădăcini din Germania.
„În 2016, am înfiinţat prima cultură de rabarbură, dar cu plante tradiţionale. Aşa că, în momentul de faţă, am două culturi, una cu plante germane şi una cu plante româneşti. (...) În 2011, am înfiinţat prima cultură. Până la apariţia culturii organizate de la Nadeş, rabarbura creştea doar sporadic prin curţile oamenilor, în special în fostele sate săseşti din judeţul Mureş, fiind planta din care ies cele mai gustoase dulceţuri, extrem de apreciate în străinătate”, spune producătorul, citat de Agerpres. „Eram într-o deplasare în Germania şi, lângă Hamburg, am văzut o cultură de rabarbură. Am rămas impresionat de modul în care poate să arate această plantă într-o cultură organizată. Cunoscând planta din copilăria şi adolescenţa mea, când în fiecare curte existau două-trei rădăcini în cele mai văduvite colţuri, am spus că ar fi interesant să înfiinţez o cultură. Am importat rădăcini şi m-am chinuit în aceşti ani să găsesc condiţiile propice pentru această recoltă”, a continuat Munteanu.
El a reuşit să adapteze soiul german la condiţiile din Nadeş şi este foarte mulţumit de cultura pe care o are. În prezent, acesta deţine o cultură de șapte arii de teren cu plante de import şi tot pe atâta teren cu rabarbură autohtonă. Planurile de extindere a culturii sunt însă oarecum zădărnicite de faptul că majoritatea populaţiei nu cunoaşte proprietăţile acestei plante şi nici reţete cu preparate din ea. „Este destul de dificil, pentru că nu există o cultură de consum pentru aşa ceva. Există o parte a populaţiei care cunoaşte planta - ştie că se utilizează la compot, plăcinte sau la acrit ciorba -, există o parte de public mai cosmopolit care a umblat prin lume şi a gustat din sutele de produse din rabarbură, în nordul Europei şi în SUA, şi există cea mai mare parte a populaţiei care nu ştie aproape nimic despre plantă, dar care o descoperă cu interes”, afirmă Mircea Munteanu. Potrivit acestuia, rabarbura (sau rabarbărul) se poate consuma crudă, sub formă de compot, se poate face fresh - e o băutură bună şi energizantă - plăcinte, tarte, sosuri, garnituri pentru fripturi, se pot face sute de reţete. Cu toate că nu există deocamdată o deschidere a populaţiei faţă de rabarbură, producătorul a reuşit să îşi plaseze peste 80% din producţie în hoteluri şi pensiuni în zona Sighişoara-Braşov, care atrag turişti din afara ţării. Totodată, a tipărit o broşură cu câteva sute de reţete.
Mircea Muntean a mai spus că planta este extrem de rezistentă, nu are boli, nu are rival, nu e o sursă care să tenteze hoţii şi nu necesită stropiri, „e 100% bio”. Rabarbura se înmulţeşte prin rădăcină, de la aceasta se consumă peţiolul, care poate ajunge şi la 80 de centimetri. Populaţia săsească din zona Sighişoarei foloseşte şi frunzele pentru sarmale.