România are un telefon de urgență al copilului: 119
Un număr unic naţional 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului a devenit funcțional la nivelul întregii țări. Potrivit ministrului familiei, orice persoană care cunoaşte situaţia unui copil lăsat fără îngrijire sau fără alimente poate suna la „telefonul copilului”. Numărul 119 este gratuit din orice reţea fixă sau mobilă și este disponibil nonstop, la fel ca numărul de urgență 112.
Pus în funcțiune de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale acum două zile, în cadrul programului guvernamental „Din grijă pentru copii”, numărul unic 119 este de tip call-center operat de către consilierii direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului din cele 41 de judeţe ale ţării, precum şi din sectoarele municipiului Bucureşti. Aceștia vor prelua 24 de ore din 24, apelurile care semnalează diferite situaţii care afectează copiii. În cazurile care necesită intervenţia imediată a Poliţiei sau a echipajelor medicale, operatorii numărului 119 vor alerta Serviciul de urgenţă 112.
Potrivit ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, Gabriela Firea, la 119 pot suna chiar copiii aflaţi într-o situaţie vulnerabilă, dar şi alte persoane care au cunoştinţă despre minori în dificultate.
„Cine poate să sune la 119? Poate să sune un copil care se simte abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenţei de orice tip, fizică sau emoţională, psihică. De asemenea, şi o altă persoană care are cunoştinţă despre o astfel de situaţie, un prieten, un coleg, un vecin, un apropiat”, a explicat Firea, potrivit Agerpres, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.
Ministrul a subliniat că acest serviciu permite intervenţia rapidă a unei echipe în cazul în care viaţa unui copil este pusă într-un pericol imediat.
„De astăzi (miercuri, n.r.) se poate suna la «telefonul copilului», nu pentru a face glume nepotrivite, ci pentru a anunţa situaţii. Suntem în directă colaborare şi cu reprezentanţii Ministerului de Interne şi există o interconexiune între 119 şi 112, pentru că este posibil să fie nevoie şi de o acţiune imediată, în cazul unor violenţe, unor brutalităţi, care se pot solda cu punerea în pericol a vieţii copilului. Din acest moment există câte 5 persoane alocate la fiecare direcţie de asistenţă socială şi protecție a copilului din judeţe, care vor lucra în schimburi astfel încât să avem asigurată întreaga zi, deci 24 de ore, pentru a prelua aceste apeluri şi a putea să comunice cu instituţiile autorităţii publice locale şi centrale situaţia pe care a recepţionat-o în urma acelui apel. Deci nu este doar o linie verde în care anunţi o situaţie, mai ales dacă ea este foarte gravă şi trebuie să se intervină pe loc, ci se poate şi acţiona imediat”, a adăugat oficialul. (C. Z.)