România, cea mai mare creştere economică în 2016
Conform prognozelor Fondului Monetar Internaţional, România va înregistra, în acest an, cea mai mare creştere economică din Europa (5%), urmată de Irlanda (4,9%). Potrivit acelorași date, citate de Agerpres, în 2017, creşterea economică a țării noastre va fi de 3,8%, iar în 2018, de 3,3%. În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România din acest an, estimările FMI au fost revizuite de la minus 0,4%, în aprilie, la minus 1,5%, țara noastră şi Bulgaria urmând să fie pe primele locuri în UE la inflaţia medie anuală negativă.