România, cel mai mic producător de lumânări

Data: 03 Noiembrie 2020

România a produs în 2019 lumânări în valoare de aproximativ 925.000 de euro, fiind singurul stat membru UE care anul trecut a avut o valoare a producţiei de lumânări mai mică de un milion de euro, arată Eurostat. În total, UE a produs în 2019 lumânări în valoare de 1,522 miliarde de euro. Polonia este de departe cel mai mare producător de lumânări din UE, cu o producţie de 617 milioane de euro (41% din toate lumânările produse în UE). Urmează Italia (producţie de 149 milioane de euro) şi Germania (143 milioane de euro).

(Cristina Zamfirescu)