România condamnă recunoașterea regiunilor separatiste din estul Ucrainei
Guvernul României condamnă orice tentativă de a pune sub semnul întrebării integritatea teritorială a Ucrainei şi subliniază că punerea la îndoială a statalităţii unui stat membru ONU reprezintă „o abordare revizionistă” care ameninţă pacea în Europa şi în lume, a transmis Executivul, luni seara, pe Twitter, după ce preşedintele rus a semnat decretul de recunoaştere a independenţei regiunilor ucrainene separatiste Doneţk şi Lugansk și a dat ordin de desfășurare a „trupelor de menținere a păcii” în aceste teritorii.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, într-o declaraţie de presă, că România condamnă cu fermitate recunoaşterea de către Federaţia Rusă a „independenţei” autoproclamatelor republici separatiste, subliniind că este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional.
La câteva ore de la anunțul lui Vladimir Putin, Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit într-o reuniune de urgenţă în care majoritatea membrilor acestui for au condamnat acțiunea liderului de la Kremlin.
În cadrul reuniunii, Ucraina a cerut Rusiei „să-şi anuleze decizia de a recunoaşte” teritoriile separatiste ucrainene, „să se întoarcă la masa negocierilor” şi să-și retragă „imediat şi verificabil trupele sale de ocupaţie”.
Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a replicat că Rusia nu închide uşa „diplomaţiei”, dar va împiedica o „baie de sânge” în teritoriile separatiste din estul ţării a căror independenţă a recunoscut-o.
China a fost singura care nu a condamnat în mod explicit Rusia. „Credem că toate ţările ar trebui să rezolve diferendele internaţionale prin mijloace paşnice, în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite”, s-a limitat să declare ambasadorul Zhang Jun. (C. Z.)