România exportă grâu către Algeria
Grâul din regiunea Mării Negre este tot mai căutat de către cei mai importanți clienți de cereale ai Uniunii Europene, datorită prețului avantajos. Algeria, un cumpărător-cheie pe plan internațional, a achiziționat, în cadrul unei licitații, până la 800.000 de tone de grâu, iar printre furnizori se află și România. Mai exact, Algeria a cumpărat cel puțin 590.000 de tone de grâu provenite în special din România, Bulgaria și Rusia, în cadrul unei licitații internaționale care s-a încheiat în data de 31 iulie 2023, conform traderilor europeni.
Grâul a fost achiziționat cu circa 276 de dolari pe tonă, incluzând și costul de transport. Potrivit unor estimări, Agenția de stat pentru cereale din Algeria ar fi achiziționat până la 800.000 de tone de grâu.
Conform nasdaq.com, se preconizează că expedierile vor avea loc în această toamnă, în perioadele 1-15 octombrie și 16-31 octombrie. Achizițiile inițiale raportate au fost de aproximativ 276 de dolari pe tonă, iar costul de transport a fost inclus, au declarat comercianții europeni, în evaluările inițiale.
Traderii au declarat că mare parte din grâul licitat provine din regiunea Mării Negre, în special din România, Bulgaria și Rusia, deși originea nu este menționată în achizițiile Algeriei. Se plănuiește ca grâul să fie expediat în două perioade, din principalele regiuni de aprovizionare, inclusiv Europa.
Algeria este un client vital pentru grâul din Uniunea Europeană, în special din Franța, dar cerealele rusești și-au extins, recent, în mod agresiv prezența pe piața algeriană.