România importă cantităţi enorme de alimente

Data: 16 Octombrie 2012

Deşi are un potenţial agricol pentru a hrăni peste 80 de milioane de locuitori, România se află pe locul 12, la nivel mondial, la importul de produse agroalimentare, a declarat reprezentantul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură în România, Bogdan Bazgă. "Cu părere de rău, România se află pe locul 12 la nivel mondial la importul de produse agroalimentare, conform unui program de cercetare al Băncii Mondiale şi al Băncii japoneze Nomura.

Degeaba spunem că avem un potenţial agricol pentru a hrăni 80 de milioane de locuitori, acest lucru nu este de ajuns dacă nu îl şi folosim. România trebuie să ţină cont de trei componente importante pentru asigurarea securităţii alimentare, una dintre acestea fiind stoparea procesului de deşertificare. Avem zone cu alertă în acest sens, iar cele mai afectate sunt Dobrogea şi Oltenia. A doua componentă este legată de volatilitatea preţurilor, iar cea de-a treia este legată de asigurarea sursei de hrană a plantelor, respectiv a apei şi a irigaţiilor, de care ar trebui ţinut cont", a subliniat reprezentantul Organizaţiei Naţiunilor Unite în România.