România, în coada ţărilor UE la competitivitate economică

Data: 22 Mai 2009

În studiul World Competitiveness Yearbook (WCY), realizat de Institutul Internaţional pentru Managementul Dezvoltării (IMD) din Elveţia, România ocupă locul 54 din 57 într-un top mondial al competitivităţii economice, în coborâre cu nouă poziţii faţă de locul 45 obţinut anul trecut şi este statul membru UE cu cele mai slabe rezultate. Cel mai bine clasat stat membru UE este Danemarca, pe poziţia a 5-a.

Concluziile studiului arată totodată că economia României se numără printre cele mai vulnerabile în faţa crizei, ocupând de asemenea poziţia a 54-a din 57 de ţări în clasamentul după rezultatele testelor de stress simulate de institut. România a obţinut, în clasamentul privind competitivitatea economică, un scor de 46,49 din maximul de 100, punctaj de referinţă atribuit Statelor Unite, urmate de Hong Kong, Singapore şi Elveţia. Studiul este realizat anual, începând cu 1989, şi analizează competitivitatea economiilor pe baza a 331 de criterii.