România întârzie desemnarea unui candidat pentru postul de comisar european
▲ Într-o perioadă în care, la Bruxelles şi în celelalte capitale europene, au loc negocieri intense pentru mandatele de membri ai Comisiei Europene, Bucureştiul nu s-a decis asupra postului de comisar european pe care îl doreşte ▲ „Trebuie să avem în vedere că, imediat după finalizarea procedurii de nominalizare a preşedintelui Comisiei Europene, în câteva zile se va lua în discuţie lista comisarilor“, a atras atenţia ministrul de Externe, Cristian Diaconescu ▲
România pare să fie într-o oarecare întârziere în ce priveşte decizia asupra mandatului de comisar european şi a persoanei desemnate pentru ocuparea acestui post, în condiţiile în care, în actuala perioadă, la Bruxelles şi în celelalte capitale europene, au loc negocieri intense pentru mandatele de membri ai Comisiei Europene. Până în prezent, în România au fost vehiculate numele mai multor persoane care ar putea ocupa postul de comisar european, însă Bucureştiul nu a lăsat deocamdată impresia că ştie cu siguranţă ce portofoliu vizează şi ce persoană ar putea ocupa respectiva funcţie. Printre numele vehiculate se regăsesc cele ale lui Vasile Puşcaş (şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, fost negociator-şef al României în relaţia cu UE), Adrian Severin (şeful Delegaţiei PSD în Parlamentul European, fost ministru de Externe al României), Mihai Tănăsescu (fost ministru al Finanţelor), Dacian Cioloş (fost ministru al Agriculturii) şi Lazăr Comănescu (ambasadorul României în Germania, fost reprezentant permanent al României pe lângă UE). Nominalizările se fac după alegerea preşedintelui Comisiei Europene În următoarele zile, Jose Manuel Barroso, preşedinte în exerciţiu al Comisiei Europene şi singurul candidat desemnat oficial pentru un nou mandat în această funcţie, va începe consultările cu grupurile politice din Parlamentul European asupra programului executivului comunitar pentru perioada 2009-2014. Lista propunerilor pentru portofoliile de comisari se va lua în discuţie la Bruxelles, după finalizarea procedurii de alegere a preşedintelui Comisiei Europene. Şeful MAE cere Guvernului să fie pregătit Şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, a atras, joi, atenţia asupra necesităţii unei decizii clare a Guvernului privind mandatul de comisar european şi persoana pentru ocuparea acestui post. „Oficial, nominalizarea candidaturii se face de către Guvern şi trebuie să avem în vedere că, imediat după finalizarea procedurii de nominalizare a preşedintelui Comisiei Europene, în câteva zile se va lua în discuţie lista comisarilor. Deci, ţinând cont de momentele din septembrie-octombrie, când atât nominalizarea preşedintelui Comisiei Europene, cât şi Tratatul de la Lisabona se pare că vor intra într-o fază finală, ne putem face o idee în legătură cu momentul în care ar trebui să avem deja pregătit şi finalizat procesul de negociere pentru postul de comisar european“, a declarat Cristian Diaconescu.