România - locul 80 în lume în privinţa puterii de cumpărare
România a urcat un loc într-un clasament mondial privind puterea de cumpărare, până pe poziţia 80 din 155 de ţări, şi câştigat trei poziţii, până pe locul 41, după venitul naţional brut, potrivit raportului World Development Indicators (WDI) 2010, prezentat marţi de Banca Mondială (BM). Astfel, puterea de cumpărare în condiţii comparabile între statele şi regiunile lumii a crescut în România, de la 12.350 de dolari pe locuitor în 2007, la 13.380 de dolari pe locuitor în 2008. Nivelul este similar cu cel întâlnit în state ca Turcia, Malaezia sau Argentina, apropiate în clasament de România. Bulgaria este singurul stat membru UE clasat sub România, pe locul 91. Topul include 155 de ţări din întreaga lume, cu o populaţie mai mare de un milion de locuitori. Venitul naţional brut pe locuitor a urcat în 2008 la 8.280 de dolari, plasând România pe locul 80 în lume, de pe 82 în 2007, în timp ce venitul naţional brut al ţării a urcat cu trei poziţii, de pe 44 pe 41.