România, mai puţin vulnerabilă decât Ungaria sau Polonia
România este printre cele mai expuse zece state emergente la criza din zona euro, dintr-un total de 22 de ţări incluse în "Indicele contagiunii" realizat de analiştii băncii americane Citigroup, dar este mai puţin vulnerabilă ca alte state UE, precum Ungaria, Cehia sau Polonia. Cea mai expusă este Ungaria, urmată de Cehia, Polonia, Turcia, Africa de Sud, Brazilia şi Mexic, iar România se situează pe poziţia a opta, urmată de India şi Egipt. Ultimele poziţii în funcţie de vulnerabilitatea la criză sunt ocupate de China şi Rusia.