România neglijează beneficiul social al sportului de masă

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 31 Ianuarie 2020

Ministrul tineretului şi sportului, Ionuţ Stroe, a afirmat că la nivelul dezbaterilor şi politicilor publice din ultimii ani, în România, sportul este tratat „doar la nivel de performanţă, la nivel de vârfuri, de numărat medalii sau campioni“.

El a participat la conferinţa „România Educată - politici publice şi coordonarea surselor de finanţare“, organizată miercuri la Palatul Cotroceni.

„Din păcate, la nivelul opiniei publice, la nivelul dezbaterilor şi chiar al politicilor publice impuse în ultimii ani, în România, sportul este tratat doar la nivel de performanţă, doar la nivel de vârfuri, de numărat medalii sau campioni. Ceea ce, din păcate, se omite de foarte mulţi ani este componenta socială a sportului de masă, care este parte a procesului de educaţie în această ţară şi care trebuie reaşezat acolo unde îi este locul. Aş putea spune că în acest moment societatea românească are un văl pe care nu îl dă la o parte în ceea ce priveşte beneficiul social pe care sportul îl aduce în modul în care ne formăm copiii şi în special pe cei în forme de învăţământ prin sport“, a subliniat Stroe.

Potrivit acestuia, sportul poate fi „un vehicul de învăţare“. „La fel cum unui copil, la matematică sau fizică, poţi să îi arăţi care sunt modalităţile de a învăţa un lucru, la fel, prin sport, poţi învăţa cum să fii mai sănătos, să respecţi regulile într-un grup, să capeţi încredere în tineri, să te fixezi ca viitor adult cu valori şi cu principii clare şi bine definite, poţi să înveţi ce sunt toleranţa şi fair-playul“, a spus ministrul.