România, pe locul 39 într-un top al celor mai bune 100 de state

Data: 18 August 2010

România se află pe locul 39 într-un top al celor mai bune 100 de state din lume, realizat de revista Newsweek, în care este devansată de toate statele din Uniunea Europeană. Imediat înaintea României s-a plasat Bulgaria, în timp ce pe poziţia 40 se află statul Kuweit. La realizarea topului, publicaţia americană a luat în calcul factori precum educaţia, asistenţa medicală, calitatea vieţii, dinamismul economic şi mediul politic. România se află pe locul 49 în privinţa educaţiei, pe 50 în cazul sănătăţii şi pe 38 în ceea ce priveşte calitatea vieţii. Clasamentul realizat de revista americană este condus de Finlanda, urmată de Elveţia şi Suedia. Statele Unite s-au plasat pe poziţia 11, iar la sfârşitul topului se află statele africane Burkina Faso, Nigeria şi Camerun.