România poate solicita asistenţă de la Fondul de Solidaritate al UE

Un articol de: Oana Nistor - 04 Iulie 2010

Executivul european a prezentat autorităţilor române condiţiile în care ţara noastră poate primi asistenţă de la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Sprijinul se acordă pe baza "unor evaluări solide" ale pagubelor, efectuate în termen de zece săptămâni.

Comisia Europeană a luat legătura cu autorităţile române şi a furnizat informaţii detaliate şi documentaţie privind condiţiile şi procedura pentru prezentarea unei solicitări de asistenţă de la Fondul de Solidaritate al UE (EUSF), în urma gravelor inundaţii din România. "România are 10 săptămâni pentru a prezenta oficial solicitarea care ar trebui să se bazeze pe o evaluare solidă a pagubelor, pe care să o realizeze cât mai curând posibil după ce urgenţele imediate sunt sub control. Comisia s-a oferit să furnizeze asistenţă şi orientare în pregătirea solicitării, aşa cum este prevăzut", a declarat, joia trecută, Malgorzata Miazek, purtător de cuvânt al comisarului european pentru politică regională Johannes Hahn. "Deocamdată efectele produse de inundaţii nu au fost luate în calcul la deficitul bugetar. Urmează să vedem exact care sunt aceste efecte, ce se poate acoperi din Fondul de solidaritate al UE, care va fi cheltuiala bugetată efectivă. Deocamdată, în afară de nişte alocări pentru locuitori, sumele nu sunt semnificative. Nu avem încă o influenţă pe deficitul bugetar", a afirmat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, în şedinţa de guvern de săptămâna trecută. În schimb, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat că autorităţile intenţionează să acceseze Fondul de solidaritate al UE, ca urmare a pagubelor produse de inundaţiile din ultimele zile, care ar putea depăşi 0,6% din PIB (75,6 milioane de euro), condiţia pentru ca un stat să poată solicita acest tip de ajutor în situaţii de forţă majoră. Fondul de Solidaritate al UE a fost înfiinţat în anul 2002, iar acesta a fost activat până în prezent de 33 de ori în urma unor calamităţi naturale, cum ar fi inundaţii, incendii de pădure, cutremure, furtuni şi secetă. Bugetul său anual se ridică la un miliard de euro. Orice stat membru afectat de dezastru poate solicita Comisiei Europene sprijinul, cu condiţia să îndeplinească criteriile impuse. Acordarea de ajutor financiar este decisă de Consiliul Uniunii Europene şi de Parlamentul European. Pe de altă parte, Ferran Tarradellas, purtător de cuvânt al comisarului european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi reacţii la situaţii de criză Kristalina Gheorghieva, a precizat că Centrul de informare şi monitorizare din cadrul Comisiei Europene (MIC) nu a primit încă din partea autorităţilor române vreo cerere de activare a mecanismului de protecţie civilă în urma gravelor inundaţii care au afectat România.