România printre primele în UE în ceea ce priveşte creşterea medie a preţurilor

Data: 24 Feb 2014

România a înregistrat, în luna ianuarie, o rată anuală a inflaţiei de 1,2%, depăşind media din Uniunea Europeană (0,9%), conform datelor publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat), informează Agerpres. Totodată, România şi Estonia se situează pe primele locuri în UE în ceea ce priveşte creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (ianuarie 2013 - decembrie 2013), cu un avans de 3,1% şi, respectiv, 2,9%.