România rămâne atractivă pentru investitorii europeni

Data: 17 Octombrie 2009

România rămâne atractivă pentru investitorii europeni, mai ales în domeniul infrastructurii rutiere, agriculturii şi energiei din surse regenerabile, cu toate că imaginea statului este „pătată“ de dispute politice, iar economia este afectată de recesiune, se arată într-o analiză a AFP.

„Nu cred că interesul pentru România este scăzut. Companiile renunţă la unele planuri, însă acest aspect este legat mai mult de criza economică globală decât de situaţia politică“, a explicat Hans Smaling, consilier economic al Ambasadei Olandei la Bucureşti. Această opinie este împărtăşită de mai mulţi analişti, francezi, germani şi austrieci, intervievaţi de AFP, care consideră că infrastructura rutieră, agricultura şi energia regenerabilă continuă să fie atractive pentru investitori. „Cei care doresc să investească în România se înscriu într-o perspectivă pe termen lung. Criza politică nu schimbă în realitate nimic“, a subliniat şi o sursă economică din Franţa.