"România se pregăteşte să moară" – campanie de stopare a pasivităţii

Data: 22 August 2010

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) lansează, luni, o campanie intitulată "România se pregăteşte să moară", care se va desfăşura timp de un an, până pe 23 august 2011. Potrivit unui comunicat transmis de ARCEN, titlul campaniei reprezintă un "avertisment adresat nu atât instituţiilor statului şi factorilor de decizie, cât cetăţenilor, care se află de 20 de ani într-o continuă stare de inerţie şi pasivitate". ARCEN îşi propune să atragă atenţia întregii societăţi, dar în special tinerilor români, asupra importanţei solidarizării şi asumării responsabilităţii în vederea implicării active în problemele comunităţii, motiv pentru care campania se desfăşoară sub sloganul "Fii schimbarea pe care o aştepţi de la ceilalţi!". Voluntarii ARCEN vor demara campania, luni, 23 august, din zona Pieţei Universităţii, unde va fi împărţit trecătorilor manifestul campaniei. "Campania este apolitică, nu este susţinută de nici un partid politic, sindicat sau autoritate a statului", se mai arată în comunicatul de presă.