România şi Bulgaria sunt cele mai expuse la criză
Criza ar putea submina investiţiile în Europa de Sud-Est, adăugând o nouă piedică în calea redresării economice, potrivit unei analize Reuters, care notează că România şi Bulgaria sunt cele mai expuse state din regiune, în condiţiile în care băncile elene îşi consolidează finanţele. Grecia a fost un investitor major în regiune - se află pe locul al doilea în Serbia -, de la căderea comunismului în 1989, iar operaţiunile băncilor elene în Europa de Sud-Est sunt concentrate în România şi Bulgaria. Problemele financiare ale statului elen au avut până în prezent un impact limitat în statele din jur, iar amploarea posibilei influenţe negative este neclară. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a avertizat săptămâna trecută în privinţa unui posibil impact asupra sectoarelor bancare şi economiilor din regiune, iar analiştii s-au exprimat într-un mod asemănător.