România stă destul de bine la cultură, timp liber şi mediu înconjurător

Data: 09 Ianuarie 2010

▲ Ţara noastră stă bine la cultură, timp liber şi mediu înconjurător, în timp ce infrastructura şi economia au fost cel mai puţin apreciate în indexul „Quality of Life“ stabilit de revista „International Living“ ▲ Cu un număr de 65 de puncte, România ocupă ultimul loc în UE şi 53 în topul mondial privind calitatea vieţii, în timp ce Franţa este lider pentru al cincilea an consecutiv, urmată de Australia, Elveţia şi Germania ▲

România se află în 2010 pe locul 53 în topul locurilor din lume unde este cel mai bine de trăit şi pe ultimul loc din Uniunea Europeană, în urma Bulgariei, care se află pe locul 44 în lume şi penultima în UE. România şi Moldova au acumulat acelaşi număr de puncte, 65, împreună cu Insulele Cayman şi Insula Dominica, potrivit „Quality of Life Index“, stabilit anual în luna ianuarie de revista „International Living“. Clasamentul mondial este condus de Franţa, pentru al cincilea an consecutiv, urmată de Australia, iar pentru întocmirea lui s-au analizat, în 194 de ţări, criterii precum costul vieţii, timp liber şi cultură, economie, mediu, nivel de libertate, sănătate, infrastructură, riscuri şi securitate, climat. Potrivit indexului, capitolele la care ţara noastră stă cel mai bine sunt timpul liber şi cultura (74 de puncte), mediul (75), nivelul de libertate (83) şi riscuri şi securitate (79). În schimb, România stă cel mai prost la categorii precum infrastructură (56) şi economie (48). Raportat la gradul de siguranţă al cetăţeanului, România se află la egalitate cu Botswana, Egipt, Mexic, fiind depăşită de vecina Bulgaria. La capitolul economie, unde numai Liechtenstein a obţinut scorul maxim (100 de puncte), România este surclasată de ţări precum Bhutan sau Trinidad Tobago. Nici la sănătate (65 de puncte) românii nu stau mai bine, aflându-se undeva pe la mijlocul clasamentului, la egalitate de puncte cu Guatemala şi în spatele Bulgariei. Pe de altă parte, ţara noastră se află la egalitate cu Bulgaria când vine vorba de nivelul de libertate (83), depăşind cu mult Republica Moldova (50 de puncte). Franţa şi Australia sunt urmate în fruntea clasamentului de Elveţia, Germania, Noua Zeelandă, Luxemburg, Statele Unite ale Americii, Belgia, Canada şi Italia, în timp ce Marea Britanie nu ocupă decât poziţia 25. Codaşele clasamentului din acest an sunt Afganistan, Ciad, Sudan, Yemen şi Somalia, cea din urmă cu 0 puncte la capitolele timp liber, cultură şi libertate. Calitatea vieţii în oraşe, tema expoziţiei mondiale din 2010 La Shanghai, pe 1 mai, va fi inaugurată expoziţia mondială 2010, la care sunt aşteptaţi peste 70 de milioane de vizitatori şi, care, va dura 6 luni. Potrivit AmosNews, este pentru prima dată când Uniunea Europeană ia parte la o expoziţie universală în afara graniţelor sale, iar România va avea un stand propriu. Tema expoziţiei este „Un oraş mai bun, o viaţă mai bună“, legată de îmbunătăţirea standardului de viaţă prin planificări urbanistice şi de mediu. Ţara noastră va fi prezentă în cadrul expoziţiei sub forma unui pavilion conceput sub formă de măr, pentru a simboliza angajamentul faţă de planul unui „oraş verde“.