„România te aşteaptă”, un apel de proiecte pentru românii din diasporă
Guvernul a aprobat, în ședința de săptămâna trecută, 10 apeluri de proiecte pentru Programul Operaţional Capital Uman, în sumă totală de 250 de milioane de euro, din care două, în valoare de 60 de milioane de euro, sunt destinate românilor din diasporă, a anunţat ministrul fondurilor europene, Marcel Boloş.
„Un astfel de apel de proiecte a mai fost derulat în perioada precedentă. Urmează ca pentru aproximativ 180 de startup-uri pe care le avem în vedere în perioada următoare, odată cu lansarea apelului de proiecte, să putem sprijini acţiunile antreprenoriale ale celor care sunt plecaţi din ţară şi să fie o şansă de revenire a lor în România. Apelul de proiecte este intitulat sugestiv „România te aşteaptă”. Avem în vedere lansarea acestor 180 de startup-uri, dar şi crearea a aproximativ 1.000 de locuri de muncă şi, de asemenea, o creştere a valorii grantului pentru cei care ar urma să aplice de aproximativ 100.000 de euro“, a explicat Boloş.
Ministrul a adăugat că urmează ca această măsură să fie inclusă în modificarea Programului Operaţional Capital Uman şi apelul de proiecte să fie lansat, cel târziu, în luna martie.
Cel de-al doilea apel de proiecte vizează copiii familiilor plecate în străinătate, măsurile avute în vedere fiind de tip after school - un pachet de măsuri care combină activităţi educaţionale cu masă caldă, echipamente de joacă. Acest apel de proiecte ar urma să fie lansat în această săptămână. „Avem în vedere un grup-ţintă de 1.000 de copii“, a completat Boloş.