România va continua vaccinarea contra pestei porcine şi în 2008
▲ Decebal Traian Remeş a precizat ca nu există altă soluţie, mai ales că la ora actuală România se confruntă cu trei mari focare de pestă în ferme ▲ În luna septembrie va demara ultima etapă de vaccinare din 2007 pentru toţi porcii de pe teritoriul României, din fermele populaţiei şi din exploataţiile profesionale ▲
România va fi nevoită să continue vaccinarea împotriva pestei porcine şi în 2008, în vederea lichidării acestei boli de pe teritoriul ţării, a declarat ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş. Acesta a precizat ca nu există altă soluţie, mai ales că la ora actuală România se confruntă cu trei mari focare de pestă în ferme. „Anul trecut s-a decis în Guvern vaccinarea împotriva pestei pe o perioadă de un an, atât în fermele de creştere a porcilor, cât şi în gospodăriile populaţiei, iar o nouă decizie în acest sens va fi aprobată în Guvern la finele lunii noiembrie, când va expira termenul pentru primul an de vaccinare“, a precizat Remeş. Ministrul Agriculturii a adăugat că, în pofida inconvenientelor create pe lanţul de procesare a cărnii de porc, nu există o altă soluţie la momentul de faţă şi oricum exportul porcilor şi al cărnii pe piaţa europeană nu era posibil decât după şase luni de la stingerea ultimului focar de pestă. Inspecţie europeană în fermele româneşti Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş, a declarat că experţii comunitari vor fi informaţi, până la 1 septembrie, că România a decis să continue vaccinarea şi în 2008, în condiţiile în care programul elaborat anul trecut pentru eradicarea acestei boli era stabilit pe patru ani. „În baza acestui program, Guvernul a decis reluarea vaccinării pentru un an, acest lucru fiind valabil până în luna decembrie 2007“, a spus Roatiş. Acesta a precizat că în luna septembrie va demara ultima etapă de vaccinare din 2007 pentru toţi porcii de pe teritoriul României, din fermele populaţiei şi din exploataţiile profesionale. „Deşi am decis împreună cu ministrul Agriculturii că aceasta este singura soluţie - să continuăm vaccinarea şi în 2008 - va trebui să tratăm problema cu maximă seriozitate, mai ales pe partea de control“, a adăugat preşedintele ANSVSA. În acest sens intenţiile oficialilor ANSVSA sunt de a elabora un plan de control concomitent cu efectuarea vaccinării la fiecare judeţ, ceea ce presupune verificarea rezultatelor vaccinării pentru toate animalele. 716 focare de pestă în 2007 În primele două etape din campania de vaccinare împotriva pestei, începută la finele lui 2006, au fost vaccinaţi 2.477.732 porci din exploataţii profesionale şi 4.543.968 de porci din gospodării. Potrivit ANSVSA, în România au fost înregistrate, în anul 2006, un număr de 716 focare de pestă porcină clasică în 35 de judeţe. Din 22 iunie 2007, a fost stins ultimul focar de pestă porcină clasică de pe teritoriul României, din judeţul Mehedinţi. Cu toate acestea, la începutul lunii august au apărut pentru prima dată în România focare de pestă în exploataţii profesionale deţinute de concernul american Smithfield. Programul de eradicare a pestei porcine a fost aprobat pe o perioadă de 4 ani, iar costurile totale pentru derularea acestuia pe o perioadă de un an, au fost estimate la 43 de milioane de euro, din care 21 de milioane de euro reprezintă sprijinul oferit de UE. La ora actuală, în România sunt crescuţi 5,1 milioane de porci în ferme şi gospodării ale populaţiei, din care aproape 1,4 milioane de porci, în exploataţii profesionale şi 3, 8 milioane porci în gospodăriile populaţiei. Consumul anual în România se ridică la circa 11 milioane de porci. Înainte de 1989, în România erau crescuţi aproape 15 milioane de porci.