România va furniza date tehnice Rusiei în proiectul South Stream

Data: 23 Mai 2009

Reprezentanţii Gazprom au solicitat României furnizarea unor date tehnice în vederea construirii conductei South Stream şi au primit asigurările ministrului român al Economiei, Adriean Videanu, cu privire la disponibilitatea transmiterii acestora, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, şi reprezentanţii companiilor din domeniul energetic efectuează o vizită la Moscova, în cadrul căreia au avut o întâlnire cu conducerea Gazprom. În luna aprilie, Adrian Videanu a declarat că South Stream „nu este o prioritate zero pentru România“ şi că la ora actuală România susţine proiectul Nabucco. Cele două părţi au studiat posibilităţile de colaborare între companiile româneşti şi Gazprom în proiecte de investiţii în domeniul gazelor.