România va primi 111 milioane de euro din partea Elveţiei
▲ Guvernul elveţian acordă un nou sprijin financiar României şi Bulgariei, de 181 de milioane de franci, respectiv 76 de milioane de franci elveţieni ▲ Sumele vor fi folosite pentru susţinerea unor proiecte de dezvoltare, derulate pe o perioadă de cinci ani ▲
Uniunea Europeană şi Elveţia au semnat o declaraţie de intenţie politică de sprijinire a noilor state membre, Bulgaria şi România. Documentul stabileşte la 257 de milioane de franci elveţieni (158,51 milioane de euro) valoarea contribuţiei la procesul de extindere a UE, pentru aceste două ţări. Anunţul a fost făcut de Misiunea Confederaţiei Helvetice pe lângă UE. Declaraţia de intenţie, semnată de către reprezentantul permanent al Sloveniei pe lângă UE, Igor Sencar, şi de către şeful Misiunii Confederaţiei Helvetice pe lângă UE, Jacques de Watteville, va intra în vigoare numai după aprobarea acestei contribuţii financiare de Parlamentul federal elveţian. Din totalul contribuţiei, România ar urma să primească 70%, respectiv 181 de milioane de franci elveţieni (111,64 milioane de euro), iar restul de 76 de milioane de franci elveţieni (46,87 milioane de euro) vor reveni Bulgariei. Declaraţia de intenţie are forma juridică a unei anexe la Memorandumul de înţelegere ce defineşte modalităţile contribuţiei elveţiene pentru cele 10 state ce au aderat la Uniunea Europeană în 2004. Dispoziţiile generale conţinute în acest document, precum lista domeniilor de angajare posibile, vor fi valabile şi în cazul Bulgariei şi României. Prin acest sprijin suplimentar, Elveţia se angajează ca, pe o perioadă de cinci ani, în limita sumei de 257 de milioane de franci elveţieni, să susţină proiecte concrete pe care trebuie să le aprobe în fiecare caz în parte. Furnizarea efectivă a fondurilor ar urma să fie eşalonată pe un termen de 10 ani, iar contribuţia va fi integral compensată de la bugetul general al Confederaţiei Helvetice. Într-o etapă viitoare, Parlamentul federal elveţian ar urma să aprobe contribuţia pentru Bulgaria şi România sub forma unui credit-cadru. Domeniile specifice ale cooperării cu Bulgaria şi România, precum şi maniera în care se va derula această cooperare vor fi decise, ulterior, în acorduri-cadru bilaterale încheiate de Elveţia cu fiecare din cele două state.