Românii așteaptă de la hotelieri măsuri de protejare a sănătății
Aproape 80% dintre români intenționează să ajungă pe litoral în această vară, însă în condiții de siguranță pe care le așteaptă de la hotelieri, arată un sondaj recent. În opinia turiştilor, cele mai eficiente măsuri care ar trebui luate în hoteluri sunt amplasarea unor dispensere cu dezinfectant (88,2% dintre respondenţi), purtarea măştilor de către personal (70,4%), dezinfectarea spaţiilor de joacă pentru copii (62,3%) şi panou de plexiglas la recepţie.
Peste 78% dintre români vor să revină pe litoralul românesc în această vară, în pofida contextului actual, generat de pandemia de COVID-19, potrivit unui sondaj on-line realizat în perioada 10-19 mai 2020 de agenţia on-line Litoralul Românesc.ro, pe un eşantion de 1.181 de persoane. „Cel mai important criteriu în funcţie de care turiştii îşi vor alege sejurul pe litoral îl reprezintă măsurile speciale luate de hotelieri, iar dintre acestea, cei mai mulţi au indicat că le-ar conferi siguranţă amplasarea unor dispensere cu dezinfectant, purtarea măştilor de către personal şi dezinfectarea spaţiilor de joacă pentru copii“, arată sondajul.
Totodată, dintre cei chestionați, 20% încă nu s-au hotărât dacă îşi vor face sau nu vacanţa în staţiunile autohtone de la Marea Neagră şi mai puţin de 2% neagă posibilitatea unei vacanţe în această destinaţie. „Cel mai important criteriu în funcţie de care ar alege un sejur în această vară pe litoralul românesc este reprezentat, pentru aproape 40% dintre participanţii la studiu, de măsurile speciale luate de hotelieri. Pentru 26,2% contează, în primul rând, scăderea numărului de infectări cu COVID-19, pentru 23% primează tarifele speciale şi doar pentru 12,5% cele mai importante sunt măsurile luate de autorităţi“, susţin autorii sondajului.
În opinia turiştilor, cele mai eficiente măsuri care ar trebui luate de hotelieri sunt amplasarea unor dispensere cu dezinfectant (88,2% dintre respondenţi), purtarea măştilor de către personal (70,4%), dezinfectarea spaţiilor de joacă pentru copii (62,3%) şi panou de plexiglas la recepţie.
Pe de altă parte, unii turişti mai vor lenjerie de pat de unică folosinţă, renunţarea la saltelele de pe plajă, dezinfectarea camerelor după fiecare turist, verificarea temperaturii zilnic a angajaţilor şi a turiştilor, mese de maximum patru persoane, servirea mesei în cameră, distanţă între şezlonguri şi între mese.
Pe de altă parte, dacă obligativitatea purtării măştii de către turişti în spaţii publice închise va rămâne valabilă şi în lunile de vară, numărul celor care vor să meargă la mare scade de la 78% la 64%, iar proporţia indecişilor creşte la 30%, mai susţin autorii sondajului.
Din totalul respondenţilor, 77% au precizat că merg în vacanţă pe litoralul românesc o dată pe an, 11,4% de două ori pe an şi 5,8% de mai multe ori pe an.
(Cristina Zamfirescu)