Românii cumpără mai mult ca anul trecut

Data: 06 Iulie 2009

Piaţa bunurilor de larg consum a avut în primul trimestru un avans de 18% faţă de perioada similară a anului trecut, în ciuda faptului că preţurile au crescut cu 10%, potrivit unui studiu GfK, citat de NewsIn. Consumatorii cei mai sensibili la creşterea preturilor sunt cei din Moldova, în vreme ce în Bucureşti consumul de bunuri de larg consum se menţine pe un trend ascendent. „Chiar dacă au plătit cu 8% mai mult pentru produsele alimentare esenţiale, consumatorii nu şi-au diminuat consumul unor categorii precum produsele lactate, pastele făinoase sau cafeaua. Dacă ne referim la produsele nonalimentare de bază (detergenţi, pastă de dinţi, şampon etc), acestea au fost cumpărate mai rar, dar cantitatea achiziţionată la un act de cumpărare a fost mai mare cu 6,5%“, se arată în studiu.

Printre familiile cele mai afectate de creşterea preţurilor se numără „cele cu un venit mic sau mediu şi vârsta capului familiei cuprinsă între 40 şi 49 ani“. Totodată, există şi familii care, chiar şi în actualul context economic, consumă mai mult. Ele sunt caracterizate prin venituri mari, iar capul familiei are studii universitare. Conform studiului, consumatorii au început să îşi facă cumpărăturile, din ce în ce mai mult, în hipermarketuri şi supermarketuri, fiind atraşi şi de ofertele speciale. Aceasta a făcut ca magazinele de cartier şi magazinele tradiţionale să fie cele mai afectate de criză, înregistrând volume în uşoară scădere faţă de perioada precedentă. Studiul Gfk se bazează pe datele obţinute prin intermediul cercetării continue de tip panel de gospodării. Eşantionul este format din 2.200 de gospodării şi este reprezentativ la nivel naţional.