Românii din diasporă vizitați și binecuvântați de ierarhii lor

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 03 August 2021

În Duminica a 6-a după Rusalii, mai multe comunităţi româneşti din diasporă au fost vizitate de ierarhi care au săvârşit Sfânta Liturghie şi i-au binecuvântat pe cei prezenţi. Cu această ocazie, au fost rostite cuvinte de învăţătură în care a fost tâlcuit înţelesul pasajului evanghelic lecturat (Matei 9, 1-8), care relatează vindecarea slăbănogului din Capernaum. De asemenea, ierarhii au efectuat şi alte vizite în eparhii în aceeaşi perioadă.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, a săvârșit duminică, 1 august, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni” din oraşul Alicante, Spania. Sub protia Preasfinției Sale au slujit părintele paroh Claudiu Avram și arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier eparhial. În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a afirmat: „Boala care l-a cuprins pe paralitic era consecința păcatelor pe care le-a săvârșit. Mântuitorul, Dumnezeu fiind, arată că are putere de a ierta păcatele. Odată cu iertarea păcatelor, este vindecată cauza pentru care bărbatul s-a îmbolnăvit. Omul, indiferent cât de păcătos ar fi, este fiu al lui Dumnezeu. Noi ne rugăm Domnului să ne tămăduiască sufletele și trupurile şi să ne dăruiască iertarea păcatelor nu doar pentru credința noastră, ci și pentru credința întregii Biserici, pentru că nu paraliticul s-a rugat, nu paraliticul a cerut Domnului să-l vindece, ci cei patru prieteni care l-au adus”.

La final, părintele paroh Claudiu Avram a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru vizita în mijlocul comunității parohiale din Alicante, se arată pe site-ul eparhiei obispadoortodoxo.es.

La Catedrala Episcopală cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Madrid, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, înconjurat de un sobor de slujitori. În cuvântul său de învăţătură, ierarhul a tâlcuit cuvintele pasajului evanghelic lecturat: „Am văzut în Evanghelia acestei duminici cât de mult s-a bucurat Domnul de credința acelor bărbați care au venit înaintea Lui cu un bolnav, cu un slăbănog. Bolnavul nu a apucat să spună nimic, dar Domnul, văzând credința prietenilor săi, i-a iertat păcatele. Este valabil și pentru noi acest lucru, astfel că, înainte ca noi să ne cerem iertare, Domnul ne-a iertat, însă această iertare nu ne este de folos dacă nu simțim nevoia ei. Toți suntem iertați înainte de a greși, dar dacă nu simțim nevoia să cerem iertare, dacă nu recunoaștem că am greșit, atunci iertarea și milostivirea lui Dumnezeu nu ne sunt de nici un folos. Evanghelia acestei duminici ne încurajează să cerem iertare, să îndrăznim; să ne rugăm pentru noi înșine, dar să ne rugăm şi pentru toți oamenii, pentru Biserică și pentru întreaga lume”.

Canada

Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei, a fost sâmbătă, 31 iulie, alături de copiii care au participat la Tabăra de vară „Sfânta Teodora de la Sihla” din localitatea Mono, Canada. Această zi a marcat încheierea taberei desfăşurate începând cu 25 iulie. În cadrul ei, copii din parohiile eparhiei au luat parte la momente de rugăciune, cateheze, conferinţe şi discuţii despre Sfintele Taine şi despre rolul tinerilor în Biserică, precum şi la activităţi creative şi educative desfăşurate pe diverse teme, se arată pe site-ul Agenţiei de ştiri BASILICA.

Copiii au primit lecții de pictură de icoane, desen, istorie și geografie a României, participând şi la experimente științifice, excursii şi jocuri. Mono este o aşezare rurală aflată în sudul provinciei Ontario, cunoscută pentru peisajele sale.

Ungaria

Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, s-a aflat în Duminica a 6-a după Rusalii în mijlocul credincioșilor Parohiei Apateu (Körösszegapáti), unde a efectuat o vizită misionar-pastorală și a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu părintele paroh Sorin Dumitru Mureșanu și cu arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula.

La slujbă au participat credincioși de diferite vârste din localitate, dar și credincioși din Oradea. Răspunsurile liturgice au fost oferite de cântăreții bisericii parohiale şi de întreaga comunitate.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre valoarea și necesitatea fundamentală a credinței în viața oamenilor, care „ne pune în legătură directă cu Dumnezeu și este binefăcătoare sufletelor noastre, dăruindu-le iertarea păcatelor, ușurare de poveri și bună călăuzire pe calea vieții. Prin credinţă obţinem ajutor și pentru trupurile noastre, care primesc astfel vindecare de boli și de neputințe, pe care altfel nu le-am putea înlătura. Lucrul acesta se vede și din pilda vindecării slăbănogului din Capernaum, care era paralitic și zăcea neputincios pe patul său de suferință, dar care dobândise credință în suflet și mai ales prieteni milostivi și credincioși, care îl aduc înaintea lui Hristos cu nădejdea că îl va vindeca și nu sunt înșelați în așteptarea și credința lor. Constatăm, astfel, importanța solidarității și ajutorării omenești. Totodată, în același loc și împrejurare, îi vedem și pe cărturarii, fariseii și învățătorii de Lege, care credeau că le înțeleg și le știu pe toate și, lăsând-se cuprinși de inevitabila invidie, ajung să Îl judece până și pe Domnul nostru Iisus Hristos, neputând vedea faptul că El este Om adevărat și Dumnezeu adevărat”, a adăugat Preasfinţia Sa.