Românii din Italia vor plăti impozite într-o singură ţară

Data: 27 Aprilie 2015

Autorităţile române şi cele italiene au semnat sâmbătă, în cadrul reuniunii ECOFIN de la Riga, Convenţia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pentru prevenirea evaziunii fiscale, ale cărei prevederi vor produce efecte începând cu ianuarie 2016, informează Ministerul Finanţelor Publice printr-un comunicat remis Agerpres. Din partea României, convenţia a fost semnată de ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici.

„Prin convenţie sunt stabilite cote de impozit şi un tratament fiscal în avantajul contribuabililor din ambele state cu privire la impunerea, printre altele, a veniturilor din dobânzi, redevenţe, dividende, salarii, pensii, dar şi a veniturilor obţinute din valorificarea capitalului. Totodată, aceasta reglementează şi aspectele referitoare la schimbul de informaţii, metodele de eliminare a dublei impuneri, nediscriminarea (...). Acest document va înlocui convenţia aflată acum în vigoare, în acest domeniu, semnată în 1977“, se menţionează în comunicat. (Oana Nistor)