Românii din Leverkusen au o nouă biserică
Parohia Ortodoxă Românească „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din Leverkusen, Germania, a trăit la sfârșitul săptămânii trecute momente de bucurie, odată cu mutarea într-un nou loc de slujire și rugăciune, Biserica „Sfântul Aloysius”, oferită de Ordinariatul catolic al orașului german. Cu ocazia acestui eveniment, comunitatea a fost vizitată și binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
Până de curând credincioșii ortodocși români din orașul german Leverkusen s-au adunat la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe ortodoxe la capela Spitalului „Sfântul Remigius” din oraș, oferită ca loc de găzduire de parohia catolică omonimă. La sfârșitul anului 2015, pentru nevoile comunității crescânde de români, parohia românească a primit un locaș mai generos ca dimensiuni și potrivit noilor cerințe, Biserica „Sfântul Aloysius”, ridicată în 1904, pentru Gimnaziul Aloysianum.
După lucrări de amenajare a bisericii pentru a putea găzdui slujbele ortodoxe, comunitatea românească din Leverkusen a primit în noul locaș vizita și binecuvântarea chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Ierarhul a slujit Vecernia din seara zilei de 9 ianuarie 2016, înconjurat de un sobor din care au făcut parte părintele Adi Andrei Neștian, parohul Parohiei ortodoxe românești din Leverkusen; părintele Cătălin Preda, de la Parohia ortodoxă românească din Bonn; părintele Nicolae Abuziloaie de la Parohia ortodoxă românească din Duisburg; arhidiaconul Martin Lissmann de la Köln și diaconul Dumitru Dura, secretar eparhial, precum și numeroși credincioși și oaspeți, se arată pe site-ul mitropolia-ro.de. La slujba Vecerniei au fost prezenți și prelații romano-catolici Heinz-Peter Teller, domcapitular al orașului Leverkusen, Michael Ottersbach, parohul Parohiei „Sfântul Aloysius”, precum și dl Rainer Schiefer, primarul sectorului II al orașului Leverkusen, care s-au bucurat de primirea călduroasă a comunității românești. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a mulțumit gazdelor care au oferit cu generozitate locașul de cult românilor ortodocși. După slujba Vecerniei, toți cei prezenți au participat la agapa frățească, organizată de parohie.
Parohia Ortodoxă Românească „Sfânta Mare Mucenică Ecaterina” are al doilea ocrotitor pe Sfântul Ierarh Remigius de Reims (†533), un sfânt foarte iubit în Leverkusen, care este sărbătorit la 13 ianuarie. Ca urmare a creșterii numărului de români în acest important oraș al landului Renania de Nord-Westfalia, parohia a fost înființată pe 1 iunie 2014, fiind păstorită de atunci de părintele Adi Andrei Neștian. La sfârșitul anului 2014 orașul număra 170.000 locuitori, cu o prezență românească de peste 1.000 de persoane în localitate și suburbii.