Românii din Logroño, Spania, s-au întâlnit cu ierarhul lor
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 19 februarie, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfânta Treime” din Logroño, Spania. Împreună cu ierarhul au slujit părintele Ioan Cupșa de la Parohia Logroño II; părintele Ilie Daniel Maniu, parohul comunității; arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier eparhial. La slujbă a fost prezent Marian Popescu, consulul general român de la Bilbao, iar din partea primăriei au fost prezenți Kilian Cruz-Dunne, viceprimar, și Ivan Reinares, consilier de servicii sociale și dezvoltare comunitară.
„Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a pregătit nouă oamenilor o Împărăție veșnică, și a pregătit-o nu după ce omul a căzut în păcat, ci Dumnezeu ne-a pregătit această Împărăție încă de la întemeierea lumii. Aceasta ne dă de înțeles că Dumnezeu l-a creat pe om ca să trăiască veșnic, bucurându-se de Împărăția veșnică pregătită lui. Adam și Eva s-au bucurat de această Împărăție până când au săvârșit păcatul neascultării, păcat care îl desparte pe om de Dumnezeu. Mântuitorul Hristos ne dă exemplu de ascultare atunci când Dumnezeu Tatăl Îl trimite în lume, Dumnezeu Fiul făcându-Se ascultător Tatălui până la moartea pe cruce, iar această ascultare ne-a redeschis Raiul”, a evidențiat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.
La final, părintele paroh Ilie Daniel Maniu a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizita părintească, precum și oaspeților, se arată pe obispadoortodoxo.es.