Românii din Santander vor biserică
Românii ortodocşi din Santander, Spania, îşi doresc o biserică a lor, iar pentru aceasta luni, 7 noiembrie, a avut loc o întâlnire între Preasfinţitul Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, şi Carmen Ruiz Lavin, consilier pe probleme de imigraţie şi cooperare pentru dezvoltare din cadrul Primăriei Santander. Preasfinţia Sa a solicitat, în numele miilor de români din acest oraş, o parcelă pe care să se poată ridica un lăcaş de rugăciune. Oficialii primăriei s-au arătat deschişi vizavi de cererea venită din partea episcopului, recunoscând necesitatea acordării asistenţei religioase pentru românii de aici. În prezent, ei participă la sfintele slujbe într-o capelă a Bisericii Catolice, care, însă, potrivit noului plan urbanistic, urmează să fie dărâmată. Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Santander funcţionează din anul 2005, când Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, a decis înfiinţarea ei, ca răspuns la nevoile pastorale ale românilor veniţi aici la muncă, al căror număr se afla în acea vreme în continuă creştere. Parohia este păstorită de preotul Andrei Turea. (Cosmina Nicoară)