Românii, fruntaşi la consumul de cartofi

Data: 09 Decembrie 2014

Cu o cantitate de 94 kg pe an, românii se află printre cei mai mari consumatori de cartofi din Europa, însă Federaţia Cartofului atrage atenţia că mai mult de 20 din kilogramele consumate sunt cartofi importaţi la preţuri mici, dar de proastă calitate din punct de vedere nutriţional. „Românul consumă, în medie, 94 de kilograme de cartofi pe an. Cartoful este a doua pâine a românului. Cartofii cu diametrul mai mare de 8 centimetri se vând pe nimic în străinătate, cu 35-40 de euro tona. Nu sunt toxici, nu sunt stricaţi, dar au mai puţine calităţi culinare. Sunt mai puţin gustoşi, pentru că au o cantitate mai mare de apă. Românul, dacă îl vede mare, crede că e bun“, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Cartofului, domnul Gheorghe Boţoman, citat de Mediafax. Acesta subliniază că un sfert dintre cartofii de pe piaţă sunt de proastă calitate şi provin din import. Din cauza importurilor masive, producătorii români sunt presaţi să reducă preţurile pentru a face faţă concurenţei, iar o soluţie care ar putea veni în sprijinul acestora este reducerea TVA. „Preţul cartofului la producător este foarte mic, de 0,4-0,5 lei pe kilogram. Vin foarte multe importuri, mai ales din Polonia, la preţuri mici, fără taxe şi fără facturi. Vrem şi noi să se reducă TVA la cartofi“, a mai spus reprezentantul federaţiei. (Oana Nistor)