Românii iau credite de consum de circa 16.500 de euro
Interesul pentru creditele de consum, categorie în care intră creditele de nevoi personale, cele auto, cumpărăturile în rate direct în magazin sau cu cardurile de credit, s-a mai temperat în România, în contextul inflației ridicate și al scăderii puterii de cumpărare. Volumul brut al acestora a crescut cu 4% în primul semestru, iar valoarea medie a unui astfel de împrumut a ajuns la 16.500 de euro, cu 5% mai mult faţă de intervalul similar din 2025, arată analiza publicată de o platformă de profil.
Valoarea medie a creditului de consum a crescut, „dar într-un ritm mai lent decât prețurile, sumele pe care oamenii le pot accesa fiind limitate de nivelul veniturilor și de capacitatea de rambursare. Creditele de consum acoperă cheltuieli concrete, de la achiziția unei mașini și renovarea locuinței până la finanțarea unui concediu, însă pe fondul presiunii asupra veniturilor reale, gospodăriile își reorientează bugetele către bunuri și servicii esențiale”, a declarat Dan Niculae, CEO al platformei Imobiliare.ro Finance, care a realizat analiza.
Potrivit sursei citate, bucureştenii accesează cele mai mari credite de consum, cu o valoare medie, în perioada analizată, de circa 18.600 de euro (+7% față de primul semestru din 2025). Clasamentul continuă cu județele Timiș și Constanța, cu medii ale împrumuturilor de peste 17.000 de euro. În Timiș, valoarea medie a crescut cu 18% față de anul anterior, în timp ce în Constanța a scăzut cu 3%. Urmează Cluj, cu o medie de 16.816 de euro, și Braşov cu 16.579 de euro. Cele mai mici credite sunt accesate în Iaşi, cu o medie de aproape 13.000 de euro (+5% față de prima jumătate din 2025).
„Economia românească traversează o perioadă marcată de inflaţie ridicată şi o cerere internă mai slabă. Inflaţia anuală a ajuns la 10,42% în iunie, iar consumul gospodăriilor a scăzut cu 1% în termeni reali în primul trimestru. Şi creditarea arată semne de temperare. Volumul brut al creditelor noi de consum a crescut cu 4% în primul semestru, însă include şi refinanţările”, se arată în analiză.
Creditarea de la bănci a populației a înregistrat un ritm anual de creştere de 8,3% anul trecut, conform Raportului anual 2025, publicat de Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială. Documentul semnalează o înăsprire netă a standardelor de creditare, inclusiv în cazul împrumuturilor destinate populaţiei.
În privința nivelului de risc al creditelor populației, raportul îl încadrează ca redus, însă vulnerabilităţile se pot accentua, în contextul scăderii veniturilor disponibile reale, influenţate de inflaţie, de impactul măsurilor fiscale şi de dinamica moderată a activităţii economice.
Raportul subliniază că reducerea apetitului pentru consum al populaţiei s-a reflectat într-o încetinire a dinamicii creditării noi. Astfel, ritmul anual de creştere al creditului de consum a coborât la 4,6% în decembrie 2025, faţă de niveluri de peste 50% în a doua parte a anului 2024. (C.Z.)