Românii muncesc 31 de ani din viață, olandezii - 42
Numărul anilor petrecuți de români în câmpul muncii, ca angajați, este de 31, cel mai mic din Uniunea Europeană. Potrivit Oficiului European pentru Statistică (Eurostat), în 2021, viața profesională a europenilor, pentru populaţia în vârstă de cel puţin 15 ani, a ajuns să numere 36 de ani, iar România este ultima la acest indicator, în rândul statelor UE.
Începând din 2001, durata vieţii profesionale a crescut semnificativ în UE, apoi a scăzut în 2020, în contextul pandemiei (de la 32 de ani - 2001 la 35,9 ani - 2019 şi 35,6 ani - 2020), revenind în 2021 la nivelul de dinaintea pandemiei.
În rândul statelor UE, în 2021, cele mai îndelungate cariere profesionale se înregistrau în țări din nordul Europei: Ţările de Jos (42,5 ani), Suedia (42,3 ani) şi Danemarca (40,3 ani). În contrast, cele mai mici durate ale vieţii profesionale erau în România (31,3 ani), Italia (31,6 ani) şi Grecia (32,9 ani), țări din partea de sud a continentului.
În cazul bărbaţilor, durata vieţii profesionale era în medie de 38,2 ani, cele mai ridicate niveluri fiind în Ţările de Jos (44,3 ani) şi Suedia (43,6 ani), iar cele mai scăzute în Bulgaria (34,6 ani) şi România (35 de ani). La femei, durata medie a vieţii profesionale era de 33,7 ani, cele mai lungi cariere fiind în Suedia (41 de ani) şi Ţările de Jos (40,5 ani), iar cele mai scăzute în Italia (26,9 ani) şi România (27,4 ani).
Deşi se estimează că bărbaţii lucrează mai mult timp decât femeile, decalajul dintre genuri s-a redus în ultimul deceniu, în urma sporirii participării femeilor la piaţa muncii. Dacă în anul 2001 bărbaţii lucrau, în medie, cu şapte ani mai mult decât femeile, în anul 2021 decalajul s-a redus la 4,5 ani. (C. Z.)