Românii, printre cei mai cumpătați financiar europeni
Aproximativ 83% dintre români încearcă să economisească mai mulţi bani pentru a se adapta la incertitudinea actuală, fiind urmaţi de polonezi (82%), turci (80%) şi cehi (71%) într-un clasament al celor mai economi europeni, așa cum reiese dintr-o cercetare internațională pe tema economisirii realizată de o instituție bancară.
Totodată, aproape 75% dintre români au luat decizia de a-şi reduce cheltuielile, peste media europeană de 57,5%, ocupând, la fel, primul loc în topul european. Similar, pe următoarele locuri se situează turcii (73%), polonezii (70%), italienii şi spaniolii (66%), mai arată studiul ING, citat de Agerpres.
„Ponderea foarte mare de români care încearcă să economisească (83%) şi să îşi reducă cheltuielile (75%) este remarcabilă. (…) Totuşi, avem încă un procent ridicat de români (33%) care nu au un plan de economisire. Deprinderea unei rutine necesită disciplina monitorizării tuturor cheltuielilor. O metodă eficientă de a economisi este de a depune 5-10% din valoarea salariului în contul de economii imediat după încasarea salariului, nu la final, când, de regulă, nu mai rămân bani”, a declarat Valentin Tătaru, economist-şef în cadrul ING Bank România.
Dintre cei care au un fond de rezervă, aproape 36% spun că are o valoare mai mică decât un salariu lunar, 23% dintre aceştia că reprezintă echivalentul a unul-trei salarii şi doar 14% că este echivalentul a patru-şase salarii.
Românii între 25 şi 34 de ani sunt cei mai interesaţi de economisire, iar 36% dintre aceştia îşi transferă lunar o parte din salariu în contul de economii. Peste 21% dintre românii care au declarat că nu pot să economisească se află în grupele de peste 55 ani, concluzionează studiul. (C. Z.)