Românii, printre cei mai numeroşi lucrători autonomi din Spania

Data: 22 Feb 2010

Cei mai numeroşi lucrători autonomi străini care îşi desfăşoară activitatea în Spania sunt chinezii, urmaţi de români şi britanici, transmite „Europa Press“, pe baza datelor furnizate de Ministerul spaniol al Muncii şi Imigraţiei şi adunate de Asociaţia naţională a oamenilor de afaceri şi profesioniştilor autonomi (Asnepa). Spania numără 198.000 de lucrători autonomi străini - 11% din totalul străinilor stabiliţi în această ţară - iar dintre aceştia, peste 27.000 sunt chinezi. Românii sunt în număr de 24.000, iar englezii sunt pe locul al treilea, cu 20.000 de lucrători autonomi. Asnepa a avertizat asupra faptului că anul trecut, peste 18.000 de lucrători autonomi şi-au închis afacerile, ca urmare a crizei. Şi preşedintele Federaţiei asociaţiilor lucrătorilor autonomi (ATA) avertiza recent că 700 de mici afaceri pe cont propriu se închid în fiecare zi şi că 9 din 10 mici întreprinzători spun, potrivit barometrului ATA, că nu mai au de gând să facă angajări în 2010.