Roşia Montană, inclusă în patrimoniul mondial

Un articol de: Raluca Brodner - 04 Decembrie 2010

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO susţine includerea sitului Roşia Montană în patrimoniul mondial a organizaţiei, se arată într-un comunicat remis Mediafax. "Statul român, semnatar al Convenţiei Mondiale pentru Patrimoniu, prin instituţiile abilitate, este cel care decide obiectivele pasibile să fie incluse în patrimoniul cultural universal, respectiv introducerea sitului Roşia Montană pe lista tentativă a UNESCO", se arată în documentul remis, ca replică la criticile dintr-un raport (întocmit la cererea Companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) al unui expert britanic privind această iniţiativă. Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) dezvoltă proiectul minier de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni, cu costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimează că va extrage 626.000 de uncii de aur pe an, timp de cinci ani de la inaugurarea minei. O uncie de aur este echivalentul a 31 de grame. Proiectul minier de la Roşia Montană, despre care se vorbeşte încă din anii '90, a generat numeroase controverse în România, cele mai multe legate de impactul exploatării asupra mediului şi de conservarea siturilor arheologice din Munţii Apuseni.