Rostiri solemne ale numelor eroilor neamului

Data: 25 Mai 2023

De Ziua Eroilor, în garnizoane, la mausolee şi la cimitirele de onoare, vor avea loc ceremonii militare şi religioase în cadrul cărora vor fi rostite simbolic nume ale eroilor Armatei Române căzuți la datorie în războaie ori în misiuni executate în teatrele de operaţii, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

La Bucureşti, manifestările includ depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut (din Parcul Carol I), la Monumentul Eroilor Militari din Parcul Tineretului, la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”), la cimitirul Militar Ghencea, la cimitirul Eroilor Revoluţiei și la cimitirul „Filantropia”.

În cadrul ceremoniei de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, veterani de război, reprezentanţi ai autorităţilor şi ai conducerii MApN vor rosti nume ale eroilor, iar între orele 13:00 şi 15:00 orice persoană care va dori să îi omagieze pe înaintașii care s-au jertfit pentru patrie se va putea alătura acestui moment și va putea participa la „Rostirea solemnă a numelor eroilor români căzuţi la datorie”.

Seara, pe esplanada Palatului Cercului Militar, Muzica reprezentativă a MApN şi Corul „Tronos” al Patriarhiei Române vor susține un concert de muzică patriotică, iar pe fațada clădirii va fi realizată o proiecţie video mapping 3D cu imagini din cel de-Al Doilea Război Mondial. Va urma retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, pe traseul Palatul Cercului Militar - bulevardul Eroilor - Palatul Cotroceni - sediul Brigăzii 30 Gardă.

Tot în această seară, studenţi ai Academiei Tehnice Militare, reprezentanţi ai MApN şi ai Asociaţiei „Cultul Eroilor” vor aprinde candele la mormintele eroilor din cimitirul Ghencea Militar.