Rugăciune către Sfântul Mina
Pe unii i-aş putea plictisi dacă aş începe să scriu despre lucruri care sunt de la sine înţelese, cum ar fi acela că despre Sfântul Mina putem vorbi mult şi putem să-i repovestim viaţa la timpul prezent, că el este viu şi acţionează mereu, adăugând ceva şi la vieţile noastre mereu puse pe cerut.
Dar nu pentru cei ce se plictisesc grabnic dorim să scriem, ci pentru cine doreşte să afle ceva despre simplitatea cu care curge şi se împlineşte mărunta viaţă a muritorului care apelează la ajutorul concret şi imediat pe care sfântul îl dă oamenilor. Circulă ideea că Mucenicul Mina este ocrotitorul celor care au pierdut ceva, al celor care au fost înşelaţi şi păgubiţi în orice fel. Şi nu este de fapt simplu folclor, ci buna înţelegere a misiunii pe care şi-a luat-o sfântul de la Hristos, pentru care a şi pătimit şi a murit ca un mare mucenic. Cunosc persoane de la care am luat şi eu un bun obicei, de care însă mă mai şi ruşinez uneori. De pildă, la cea mai mică pierdere - calculată a fi mică doar în raport cu veşnicia şi cu scara universului - spun o mică rugăciune către Sfântul Mina care, mă credeţi sau nu, aduce "pe loc" lucrurile pierdute, rătăcite. Şi când spun lucruri mici, mă refer la acte intrate parcă în pământ exact atunci când trebuie să ajungi la un ghişeu care se închide peste o oră şi este ultima zi în care se mai poate depune un dosar, mă mai refer la cine ştie ce cheie care, odată pierdută, te-ar pune într-o situaţie penibilă şi în acel moment te duce la disperare. Şi câte alte lucruri. Odată, mi-a adus înapoi chiar un interviu care nu se înregistrase pe reportofon! Dar să nu devenim melodramatici. Cert este că Sfântul Mina chiar te ajută şi nu se uită că eşti vai de capul tău de păcătos şi dezordonat, dacă l-ai chemat - a venit pe dată. Este recuperator de profesie, dacă îmi îngăduie sfântul să-i spun aşa. Mă gândeam, dacă tot ne aduce aşa de repede şi eficient lucrurile pierdute înapoi, dacă n-ar fi oportun să-l rugăm noi, românii, să ne aducă înapoi tot felul de pierderi: Sfinte Mare Mucenice Mina, adu-le românilor înapoi credinţa puternică în Dumnezeu până la jertfa de sine, cum altădată a avut Constantin Brâncoveanu; puterea de a fi cinstiţi în toată vremea - de la lucrurile cele mai mici de acasă şi de la locul de muncă al fiecăruia şi până la lucrurile cele mari care privesc Ţara; şi mai dă-le, Sfinte Mina, mai-marilor noştri să aibă duhovnici cum a fost Daniil Sihastrul pentru Ştefan cel Mare! Şi, în general, pentru că singurul lucru pe care nu ni-l poţi aduce înapoi este timpul trecut, ajută-ne să nu ne pierdem vremea mântuirii!